Jocul copilului spune multe despre el...

Jocul copilului spune foarte multe lucruri despre el. Despre sentimentele lui, despre aptitudinile si inclinatiile lui, despre ceea ce gandeste, despre ce-si imagineaza, despre ce-si doreste dar si de ce se teme. Uitandu-ne la copii in timp ce se joaca, vedem intr-adevar o multime de lucruri.

Daca este un joc in care sunt solicitate aptitudinile fizice, ne dam seama daca este vorba despre un copil bine dezvoltat din punct de vedere motric, ce poate sa se deplaseze cu usurinta, sa se catere, sa sara sis a alerge, care are reflexe bune, este vioi, active, are initiative sau dimpotriva este un copil lent, cu o motricitate slab dezvoltata, care se misca cu dificultate, se impiedica sau ii este frica sa se urce etc.

Putem privi jocurile in care copiii isi atribuie roluri (mama, tata, copilul, doctorul, politistul, invatatoarea etc) ca sa vedem ce rol prefera si cum il joaca, care sunt placerile pe care i le produce rolul respectiv si cum se relationeaza cu copiii din celelalte roluri.

Sunt copii care adopta mereu acelasi rol si se supara foarte tare daca alt copil il doreste. Altii se descurca in roluri diferite, ba chiar daca sunt 2 copii joaca pe rand intai fiind unul doctorul si celalat pacientul si apoi invers.
 
Jocurile in care copiii se lupta, indiferent in ce mod, sunt jocuri firesti cu conditia sa nu depaseasca o anumita violenta, adica sa nu se raneasca sau sa foloseasca obiecte periculoase. Cel mai adesea aceste jocuri sunt jocuri simbolice, in care copii se "fac ca se lupta", dar nu o fac "de-adevarat".

Ei folosesc arme de jucarie, pusti, pistoale, sabii dar si unele improvizate sau complet simbolice – un bat care are rolul sabiei, o constructie din lego pe post de mitraliera.
La aceste jocuri, importanta este strategia si mai putin forta, copiii constrind adevarate scenariu de lupta, de atac si de aparare. Ele sunt normale sin u stimuleaza agresivitatea desi unii parinti interzic astfel de jocuri.

Exista si variante luptelor cu jucarii, fostii soldatei de plumb, acum din plastic si a nenumarate alte jucarii in chip de tancuri, avioane, tunuri, soldati, baricade, fortarete, steaguri etc.

Corespondentul feminin al jocurilor cu lupte sunt jocurile casnice, in care fetitele folosesc cescute si craticioare, fac prajituri, pregatesc rochite pentru papusi, le spala, pieptana, imbraca, le scot la plimbare cu nespusa placere.
Este vorba atat despre imitarea mamei cat si despre dezvoltarea propriei feminitati.

Mai sunt jocurile de constructii, in variante pentru baieti care construiesc roboti, castele, cazemate, blocuri etc, dar si a celor pentru fete care isi confectioneaza bratari din margele si bilute. Aici se vad indemanarea si creativitatea, capacitatea de a gasi combinatii noi de piese si de a crea ceva nou, de a perfectiona o constructie anterioara.

De asemenea, putem observa cum reactioneaza copilul in situatiile in care nu reuseste sa faca ce si-a propus. Unele dintre aceste jocuri necesita rabdare si migala si sunt un bun indicator al capacitatilor de atentie ale copilului.
Unii copii se enerveaza si abandoneaza cand nu le iese, altii o iau cu rabdare de la capat, altora le vin alte idei pe masura ce constriesc si adapteaza pe parcurs.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI