Fetita mea a invatat sa inoate

Daca ne gandim la invatarea inotului, vedem un copil si un adult care ii explica, ii arata si incearca sa-l ajute sa adopte pozitia corecta, sa invete miscarile si sa se acomodeze cu situatia respectiva (stat in apa, tinut respiratia, scufundat capul, corpul). Daca luam in considerare aceste faze, pare foarte dificil orice proces de invatare. Apare mereu obstacolul, dificultatea.

In cazul nostru copilul simte frica, sta incordat, nu se intinde pe apa, nu sta cu capul in apa etc. Dificultatile sunt resimtite diferit de la copil la copil. Unele sunt mai degraba legate de partea emotionala (frica), altele sunt mai aproape de ceea ce de obicei numim "greseli" (pozitie incorecta, necoordonarea miscarilor mainilor si picioarelor etc).


"Nu pot..."


Dar la un moment dat copilul stie ce trebuie sa faca, reuseste sa invete separate miscarile mainilor si picioarelor dar lipseste ceva. Copilul sustine ca desi stie totusi "nu poate". "Ce nu poti?", intreaba adultii incercand sa inteleaga ce sa faca pentru a-l ajuta sa depaseasca aceasta bariera. Faza asta tine destul de mult si o regasim la mai toate felurile de invatare.

La limbile straine este faza in care desi copilul stie multe cuvinte, nu reuseste sa le lege, sa vorbeasca efectiv, sa formeze propozitii sau sa exprime idei.

Ne intrebam ce ii lipseste pentru a reusi. Pentru ca aceasta bariera este in orice proces de invare atat la copii cat si la adulti. La copii si adolescenti este mai usor de vazut pentru ca ei sunt inca in perioada in care invata diferite lucruri. Exista si adulti care invata o limba straina, un dans sau un joc dar sunt mai putini. Din ceea ce ei exprima in legatura cu aceasta bariera, pare sa fie ceva legat de cursivitate, de a lega elementele invatate intre ele.


Orice proces de invatare are o parte obositoare

La un moment dat se produce si este insotit de o mare bucurie.
E ca starea in care iti vine o idee, in care "iti pica fisa", in care reusesti. In cazul inotului, este momentul in care simte ca apa il tine, ca se poate relaxa, in care isi simte in sfarsit corpul confortabil. De atunci incolo incepe inotul. Copilul se va intinde cu lejeritate pe apa si de atunci toate explicatiile vor suna altfel. Va reusi sa fie mai relaxat, va reusi sa modifice miscarile, sa experimenteze si mai ales sa se bucure. Asta este important pentru ca orice proces de invatare are o parte obositoare sau chiar chinuitoare si o parte placuta. Din pacate, marea majoritate se intalnesc doar cu prima si de aceea "nu le place sa invete".


Adesea copilul isi alege drept model alt copil

A doua parte, cea de dupa senzatia de reusita este partea in care dispare incordarea, tensiunea si apare placerea pentru respective activitate.
A face cu drag – este una dintre expresiile folosite in acest caz. "Ii place foarte mult dansul, exerseaza cu drag", "Ar juca oricat timp baschet, ii place foarte mult". Unii o pun in legatura cu talentul si cu usurinta de a face respectiva activitate. Altii o pun in legatura cu dorinta copilului de a invata lucrul acela. Altii cu motivatia si altii cu identificarea cu o persoana apreciata care stie acel lucru. Sigur ca fiecare dintre acestea are un temei si ca apropierea cuiva din anturaj de activitatea respective il face pe copil sa doreasca sa o invete. Dar nu este o necesitate intrucat copiii isi aleg modele din tot felul de locuri si adesea modelul este un alt copil.
 
Un alt aspect este relatia pe care copilul o are cu ce inseamna "a invata".
Unii copiii traiesc o stare neplacuta cand aud "Hai sa inveti sa inoti!" sau "Vara asta trebuie sa inveti...". Pentru ca latura de obligatie, de efort este foarte pregnanta, iar cea placuta nu este vizibila, copilul nu o poate anticipa. Unii adulti reusesc sa o spuna "Sa vezi ce placut va fi cand vei reusi", doar ca este destul de greu de reprezentat pentru copii starea de a reusi ceva ce pare inca foarte strain sau imposibil de facut.