Sindromul hiperkinetic

Ce este? Cum se manifesta? Se refera la o instabilitate psiho-motorie patologica. Toti copiii prezinta o anumita instabilitate dar pe perioade scurte, din cauza stresului sau oboselii. Copilul cu sindrom hiperkinetic prezinta o serie de manifestari permanente, neinfluentate major de starea de oboseala, momentul zilei sau alte evenimente.

Acestea sunt:

  •  se misca mereu; nu poate sta linistit cateva minute;
  •  nu e atent la ce se intampla in jurul lui, nu asculta ce i se spune;
  •  nu priveste interlocutorul, da senzatia ca nu aude sau nu-l intereseaza desi uneori retine ce i s-a spus sau executa comenzile primite;
  •  nu reuseste sa stea asezat mai mult de cateva minute;
  •  intrerupe orice activitate chiar daca la inceput i se pare placuta sau accepta sa o desfasoare (colorat, privit desene animate, modelat plastilina, jocuri de constructie etc);
  •  impulsivitate - copilul nu pare sa anticipeze efectele miscarilor sale, lovindu-se adesea de obiectele din jur;
  •  comportamentul nu este afectat de pedepse sau recompense.


Cand apare? Cui ne adresam?

Tulburarea este mult mai frecventa la baieti decat la fete si apare timpuriu, adesea inainte de 3 ani. Parintii observa ca cel mic se misca fara incetare, incearca sa-l "educe", sa-l pedepseasca, sa-l atraga in diferite activitati. Sunt frapati de miscarea continua a copilului, de faptul ca nu sta locului cu nici un chip, ca nu are rabdare sa asculte o poveste, un cantec, ca nu-i priveste pe cei din jur.

Desi cunoscuta demult, tulburarea a capatat diferite denumiri: hiperactivitate, sindrom hiperactiv iar mai nou ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder).

Parintii ajung din proprie initiativa sau la indrumarea educatoarei la neuro-psihiatru, unde copilul primeste diagnosticul si un tratament medicamentos.
Unii medici recomanda si vizita la psiholog si chiar inceperea unei psihoterapii pentru copil si/sau a unei consilieri psihologice pentru parinti care suporta cu greu comportamentul copilului, sunt cuprinsi de angoasa si disperare si nu stiu cum sa reactioneze.


Ce face psihologul?

In primul rand discuta cu cei care vin cu copilul, de obicei parintii, adica incearca sa afle cam cum au decurs lucrurile pana in prezent. Ce au facut parintii, ce tratamente au incercat, ce efecte au avut, cum au ajuns sa apeleze la psiholog, care sunt manifestarile copilului acasa, la gradinita, ce relatii are cu rudele, cu ce se joaca, care sunt asteptarile lor legate de venirea la psiholog etc.

Apoi urmeaza o intrevedere cu copilul, in care psihologul incearca sa stabileasca un contact, sa vada care sunt reactiile copilului, daca accepta sa ramana fara parinti in cabinet, daca este interesat de jucarii, creioane, prezenta psihologului, cat de grav este deficitul de atentie. Adesea aplica teste de atentie, inteligenta, dezvoltare motorie, scale de dezvoltare etc. Uneori toate acestea nu sunt posibile din prima sedinta, fie pentru ca cel mic nu accepta sa ramana fara parinti, fie din alte motive. In aceste cazuri este nevoie de mai multe sedinte pentru a reusi sa ne dam seama cu adevarat care e problema si ce se poate face.

Urmeaza o etapa in care parintii decid impreuna cu psihologul cum vor continua.
Fie vor urma intrevederi in care psihologul va lucra cu copilul, fie parintii vor fi cei care vor veni pentru consiliere, fie ambele. De cele mai multe ori, in dorinta lor de a vedea "rezolvata" problema copilului, parintii neglijeaza suferinta lor sau refuza sa admita ceea ce simt, temerile lor, enervarea, nerabdarea, frustrarea, vinovatia. Aceasta atitudine nu imbunatateste situatia intrucat nici problemele lor nu se rezolva "de la sine". Mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca reactiile lor sunt foarte importante pentru un copil cu astfel de dificultati.


Cum se lucreaza cu copilul?

Depinde foarte mult de varsta copilului, de firea lui, de gravitatea problemei. Unii copii accepta cu bucurie prezenta psihologului, vizitele la el si se straduiesc sa coopereze. Cu altii apar probleme de adaptare la mediu nou din cabinet, copilul avand mereu tendinta de a iesi, de a-si cauta parintii etc.
 
Cel mai important in faza de inceput a terapiei este modul in care copilul simte si percepe persoana terapeutului. Asta depinde mult si de cum ii este prezentata situatia de catre parintii lui. Psihologul poate fi considerat o "pedeapsa" sau un "ajutor".

Modalitatile concrete de lucru sunt, fireste, stabilite de psiholog in mod diferit de la copil la copil. Exista insa si cateva aspecte comune si anume:

  • durata sedintei cu copilul nu depaseste 30 minute, de obicei cu pauze;
  •  psihologul nu forteaza copilul sa ramana asezat sau sa desfasoare o activitate cu care el nu este de acord;
  • psihologul nu pedepseste si nu santajeaza copilul sub nici o forma ("mama te lasa aici daca nu faci cutare lucru");
  • activitatile desfasurate cu copilul alterneaza (desenul cu jocul, povestitul, modelajul etc);
  •  de obicei, intrevederile sunt cat se poate de dese (de cateva ori pe saptamana); in cazul in care acest program nu este posibil, parintii sunt indrumati sa continue cu copilul acasa, incercand sa lucreze ei cu el dupa modelul stabilit de psiholog;
  •  efectele sau imbunatatirile nu apar imediat, fiind necesar un anumit interval de timp.
    In aceasta perioada, parte dintre parinti isi pierd rabdarea sau speranta ca ceva se va rezolva vreodata.

De obicei, se lucreaza la cabinet, in acelasi loc, cu care copilul ajunge sa se familiarizeze ca si cu persoana psihologului. Schimbarile dese de persoane si cadru sunt de natura sa inrautateasca situatia. In cazul in care se lucreaza si cu parintii, sedintele copilului si parintilor nu sunt una dupa alta, astfel incat copilul sa trebuiasca sa astepte pana ce parintii lui termina de vorbit cu psihologul. Cel mai bine este insa ca parintii sa lucreze cu un alt terapeut.


Cand se incepe o psihoterapie?

Indicatia de baza este sa se inceapa cat mai devreme, practic imediat dupa ce copilul fost diagnosticat sau parintii si-au dat seama ca "ceva nu este in regula". Uneori acest lucru nu este posibil sau cei din jur spera ca problemele sa dispara cu cresterea copilului. Problemele aparute in gradinita, semnalele de alarma din partea educatoarei sau chiar din partea scolii sunt cele care ii determina pe parinti sa apeleze la ajutor de specialitate.


Cat dureaza o psihoterapie?

Durata este variabila, in functie de varsta,  gravitatea problemei, cooperarea copilului si a parintilor, numarul de sedinte pe saptamana etc. In general, o astfel de interventie psihoterapeutica este esalonata pe o perioada de minim cateva luni pana la primele rezultate notabile (inscrierea copilului la gradinita sau scoala, adaptarea la colectiv etc).

de Anca Pietraru, psiholog in cadrul CPAP