Ani întregi ni se spune că tinerețea este perioada în care trebuie să călătorim, să învățăm lucruri noi, să citim, să ne descoperim pasiunile și să profităm de viață. În realitate, pentru foarte mulți oameni, tinerețea arată complet diferit. Este perioada în care muncești mult, crești copii, plătești rate, alergi între obligații și încerci să construiești o viață stabilă.
Ajungi să amâni exact lucrurile despre care credeai că vor fi esențiale pentru tine.
„O să fac asta când am timp” devine una dintre cele mai repetate propoziții ale vieții adulte. Iar timpul apare, uneori, abia după pensionare.
Paradoxul este că multe dintre lucrurile pe care le asociem cu tinerețea pot deveni mai plăcute tocmai atunci când nu mai trebuie să demonstrezi nimic nimănui.
Să călătorești fără să numeri zilele de concediu
În tinerețe poate ai dorința să vezi lumea, dar rareori ai simultan și bani, și timp.
Mai târziu apar jobul, copiii, programul școlar, concediul limitat și responsabilitățile. O vacanță de două săptămâni trebuie planificată aproape ca o operațiune militară.
După pensionare, pentru prima dată poți pleca într-o zi de marți și te poți întoarce când vrei.
Nu mai trebuie să alegi un city break de două zile pentru că luni trebuie să fii la birou. Poți merge într-un oraș și să stai o săptămână, să călătorești în extrasezon, să alegi trenul în locul avionului sau să petreci o lună într-un loc pe care ai vrut întotdeauna să îl cunoști.
Poate că nu mai ai energia de la 25 de ani, dar ai ceva ce atunci îți lipsea aproape complet: timp.
Să citești toate cărțile pe care le-ai cumpărat „pentru când o să ai timp”
Există în multe case un raft întreg de cărți cumpărate cu intenții foarte bune.
Unele au fost începute, altele nici măcar deschise.
În viața activă, lectura ajunge adesea să se strecoare printre alte lucruri.
Citești câteva pagini înainte de culcare și adormi. În weekend apar cumpărăturile, curățenia, familia și toate lucrurile pe care nu le-ai făcut în timpul săptămânii.La pensie, lectura poate redeveni ceea ce era înainte ca viața să devină atât de aglomerată: o plăcere fără termen limită.
Poți citi dimineața două ore fără să simți că ar trebui să fii în altă parte.
Să înveți să cânți la instrumentul pe care ți l-ai dorit mereu
Pian, chitară, vioară, acordeon. Aproape fiecare om are măcar un lucru pe care și-ar fi dorit să știe să îl facă.
De multe ori renunțăm pentru că avem impresia că este prea târziu.
„Trebuia să mă apuc când eram copil.”
Dar nu trebuie să devii concertist pentru ca muzica să îți aducă bucurie.
La 60 sau 70 de ani poți învăța primele acorduri la fel de bine cum la 20 de ani învățai alte lucruri. Poate mai lent, dar fără presiunea de a demonstra că ești bun.
Uneori este chiar mai frumos așa.
Să înveți o limbă străină doar pentru plăcere
În tinerețe învățăm limbi străine pentru școală, examene, job sau pentru că „dă bine în CV”.
Mai târziu, le putem învăța pur și simplu pentru că ne place cum sună.
Italiana pentru următoarea vacanță. Franceza pentru filme. Spaniola pentru că ai vrut întotdeauna să o vorbești.
Fără note, fără examene, fără certificări.
Doar pentru satisfacția de a putea înțelege o conversație care înainte părea un șir de sunete.
Să ai grijă de grădină fără să o consideri încă o sarcină
Când ai serviciu, grădina poate deveni încă un lucru pe lista de „trebuie”.
Trebuie tunsă iarba.
Trebuie udate florile. Trebuie săpat. Trebuie tăiat gardul viu.Când timpul nu mai este atât de presant, același lucru se poate transforma într-un ritual.
Poți planta roșii, poți încerca soiuri noi de flori sau pur și simplu poți sta dimineața cu o cafea și să observi ce a mai înflorit.
Uneori plăcerea nu se schimbă. Se schimbă doar ritmul în care o trăiești.
Să gătești rețete care durează ore
Viața modernă ne-a învățat să căutăm aproape obsesiv rețete „gata în 20 de minute”.
Și există un motiv bun: de multe ori atât avem.
Dar unele dintre cele mai frumoase lucruri din bucătărie nu se grăbesc.
O pâine făcută în casă, niște paste pregătite de la zero, un cozonac, o zacuscă, un sos care fierbe încet.
La pensie, gătitul poate înceta să mai fie doar întrebarea enervantă „ce mai facem astăzi de mâncare?” și poate redeveni o activitate în sine.
Să stai la cafea fără să te uiți la ceas
Este un lux pe care îl subestimăm.
În tinerețe, chiar și întâlnirile cu prietenii au adesea o oră de început și una de final.
„Stau doar o oră, că mâine mă trezesc devreme.”
Mai târziu, o cafea poate dura două ore. Sau trei.
Poți termina conversația când s-a terminat conversația, nu când îți spune telefonul că trebuie să pleci.
Să îți vezi prietenii vechi mai des
Una dintre marile pierderi ale vieții adulte este timpul petrecut cu prietenii.
Nu neapărat pentru că relațiile se strică, ci pentru că viețile devin complicate.
„Hai să ne vedem săptămâna viitoare” se poate transforma în șase luni.
După pensionare, unele dintre aceste relații pot primi din nou spațiu. O plimbare, un prânz, un telefon lung sau o excursie făcută împreună pot deveni lucruri obișnuite.
Și uneori descoperi că prieteniile vechi au supraviețuit mult mai bine decât credeai.
Să mergi la teatru, muzeu sau concert într-o zi obișnuită
Cultura ajunge adesea să fie ceva ce facem „când avem timp”.
Și, cum timpul nu apare niciodată singur, ajungem să mergem mult mai rar decât ne-am propus.
La pensie, o expoziție într-o miercuri dimineața sau un spectacol într-o seară oarecare pot deveni parte din viața normală.
Nu mai trebuie să înghesui toate experiențele frumoase în weekend.
Să începi un hobby fără să te întrebi dacă poți face bani din el
Este una dintre cele mai mari libertăți.
Poți picta prost.
Poți face ceramică imperfectă.
Poți fotografia flori fără să creezi un cont de Instagram pentru ele.
Poți croșeta, sculpta, pescui, repara mobilă sau construi machete fără să transformi hobby-ul într-o afacere.
Într-o lume care încearcă să monetizeze aproape orice pasiune, este aproape revoluționar să faci ceva doar pentru că îți place.
Să te plimbi fără să ai o destinație
În timpul vieții active, aproape fiecare deplasare are un scop.
Mergi la serviciu.
La magazin. La școală. La medic. La bancă.Foarte rar mergem pur și simplu.
Odată ce presiunea programului scade, plimbarea poate redeveni ceva ce faci pentru ea însăși.
Poți merge printr-un parc, printr-un cartier necunoscut sau prin centrul orașului fără să ai nimic de rezolvat.
Și descoperi că multe dintre locurile prin care ai trecut ani întregi în grabă arată complet diferit atunci când nu te grăbești.
Să dormi după-amiaza fără să te simți vinovată
În cultura productivității, odihna pare aproape suspectă.
Dacă stai degeaba, ai impresia că ar trebui să faci ceva util.
Dar uneori lucrul util este chiar să nu faci nimic.
Să dormi o jumătate de oră după prânz. Să stai pe balcon. Să te uiți la ploaie. Să nu ai niciun plan pentru următoarele două ore.
Poate suna banal, dar pentru cineva care a trăit zeci de ani după ceas, libertatea aceasta poate fi enormă.
Să faci lucrurile pe care le-ai amânat pentru „cândva”
Aici intră aproape orice.
Să înveți să înoți mai bine. Să dansezi. Să scrii povestea familiei. Să faci genealogia. Să fotografiezi. Să înveți șah. Să mergi cu trenul prin Europa. Să iei lecții de pictură. Să plantezi un pom. Să vizitezi locurile în care au trăit bunicii tăi.
Problema cu „cândva” este că nu apare niciodată în calendar.
Trebuie să îl transformi într-o zi concretă.
Pensia nu trebuie să fie doar perioada în care te odihnești după muncă
Poate fi și perioada în care recuperezi o parte din timpul pe care l-ai oferit tuturor celorlalți.
Copiilor, serviciului, familiei, responsabilităților.
Nu vei putea face tot ce ai fi făcut la 25 de ani și nici nu trebuie.
Unele lucruri vor arăta diferit. Vei călători poate mai încet. Vei învăța poate mai lent. Vei avea nevoie de mai multe pauze.
Dar există și un avantaj uriaș.
La 20 de ani încerci adesea să demonstrezi ceva lumii.
La 60 sau 70 de ani poți începe, în sfârșit, să faci unele lucruri fără să îți pese dacă impresionează pe cineva.
Și poate că acesta este unul dintre lucrurile pe care ar fi trebuit să le învățăm încă din tinerețe.