Cu cine discuti despre disfunctia sexuala?

Cuplul contribuie foarte mult la diagnosticul unei disfunctii sexuale. Multe din disfunctiile sexuale feminine (dispareunia sau vaginism) raman nediagnosticate. Cel care in cuplu cere frecvent ajutorul, este barbatul, considerat a fi partea activa in cuplu.

Cu partenerul de cuplu!?


Ceva te impiedica sa atingi un subiect care iti trezeste emotii intense. Sentimentul de jena este cel care poate fi considerat un obstacol serios. Preferi sa ocolesti o abordare deschisa a subiectului si cauti scuze pentru a nu constientiza problema. De cate ori nu ne spunem "nu eram in apele mele"; "aseara am avut o discutie mai aprinsa"; "nu sunt/ sunt in acea perioada a lunii"; "locul nu a fost tocmai confortabil".


Cu o prietena sau cu un prieten?

Reprezentarea fiecaruia despre diversele fatete sau momente ale actului sexual este diferita. Nu de putine ori se intampla ca in timpul discutiei sa "lipim" prea usor cuvinte – etichete cum ar fi impotenta sau frigiditate, care par sa epuizeze doar ele doua, toate tulburarile sexuale posibile.
Ori acesti doi termeni au o conotatie peiorativa, dureroasa si pentru multa lume sunt sinonimi cu o tara incurabila...

Un cuplu in care partenerii se cunosc de mai multi ani nu mai este cufundat in pasiune, sexualitatea nu va mai fi la fel de dezlantuita, pe masura ce trece timpul incepe sa se puna problema mentinerii dorintei si gasirea unui nou echilibru intre dorinta, senzorialitate (ceea ce vad, aud si ating) cat si reprezentari sau fantasme dinaintea sau din timpul actului sexual, sexualitatea integrand totalitatea corpului si a imaginarului in experienta amoroasa.


"Ce am facut de saptamana trecuta pentru cuplul meu?"


Sexologii recomanda chiar si cuplurilor fara probleme ca, din cand in cand, sa-si ia un ragaz si sa verifice starea contractului lor.


Francois–Xavier Poudat le recomanda cuplurilor care ii cer ajutorul ca o data pe saptamana sa-si faca bilantul si sa raspunda la urmatoarele doua intrebari: "Ce am facut de saptamana trecuta pentru cuplul meu?"; "Cat am perceput din stradaniile celuilalt, de saptamana trecuta pana acum?"

In felul acesta se pastreaza un optimum de schimburi si impartasire afectiva care permite mentinerea unei legaturi amoroase. 

Autorul mai sus-mentionat, medic psihiatru si profesor de sexologie la Univesitatea din Nantes face urmatoarele recomandari, in cartea sa "Cum sa depasim dificultatile sexuale", pentru a identifica o problema sexuala:

  • A discuta despre sexualitate nu-i niciodata simplu si usor;
  • Abordarea sexualitatii trebuie facuta cu respect – fata de sine si fata de celalalt;
  • Reflectia in doi si comunicarea sunt esentiale; fiecare trebuie ascultat;
  • Exista intotdeauna mai multi factori, care doar luati impreuna pot explica problema sexuala;
  • Greseala sau raspunderea nu trebuie cautate sistematic la celalalt sau in afara cuplului;
  • Viziunea despre sexualitate a barbatului si cea a femeii sunt diferite;
  • Nu exista sanatate sexuala perfecta, fara pana;
  • Uneori e util sa fie cerut sfatul unei a treia persoane (unui medic, de pilda) pentru a lamuri intrebarile pe care ni le punem.
 
 Psihoterapeut Viorica Dragomir, Clinica Aquamarin