Frumusete sau creier?

Un recent studiu efectuat de University of Florida din SUA spune ca, desi infatisarea conteaza, iar increderea in sine nu e de lepadat, cea care asigura in cele mai multe cazuri succesul in cariera este inteligenta.

Un recent studiu efectuat de University of Florida din SUA spune ca, desi infatisarea conteaza, iar increderea in sine nu e de lepadat, cea care asigura in cele mai multe cazuri succesul in cariera este inteligenta.

Persoanele care stiu sa-si foloseasca creierul au mai mult succes decat cele care mizeaza pe frumusete si decat cele care au ca principal atu increderea in propriile forte.

Inteligenta aduce succesul financiar


Intr-o societate ca cea romaneasca, in care media promoveaza exemple de femei care reusesc in viata pentru ca stiu sa-si puna infatisarea in valoare, studiul american poate parea departe de realitate.

Totusi, argumentele lui Timothy Judge, profesor de management la Universitatea din Florida, care si-a publicat studiul in prestigioasa publicatie Journal of Applied Psychology, sunt universal valabile. El spune ca materia cenusie conteaza cel mai mult in realizarea succesului financiar.

Inteligenta, arata Judge, este rasplatita inca din copilarie prin aprecierile profesorilor, care ajuta la dezvoltarea increderii in propriile forte si asaza bazele pentru succes la universitate.

"Oamenii destepti au cariere mai bune pentru ca e mai probabil sa capete o buna educatie si sunt mai increzatori in propriile calitati", spune Judge, citat de site-ul Universitatii.

"De asemenea, e de asteptat ca persoanele inteligente sa faca alegeri mai bune in privinta propriei cariere, sa invete mai multe lucruri la slujba, sa reuseasca sa negocieze mai eficient salariul si sa se adapteze mai bine schimbarilor de la locul de munca", adauga el.

Asta arata, conchide profesorul american, ca angajatorii trebuie sa fie corecti atunci cand fac angajari, fara sa se lase coplesiti de infatisarea persoanei care urmareste obtinerea unui job.

Cat pret pun angajatorii pe fizic?


Multe romance cred, insa, ca angajatorii din tara sunt foarte influentati de aspectul fizic. Iar cercetatorii americani spun ca evidentele arata ca si in SUA, unde firmele incearca sa mentina politici de personal corecte din punct de vedere politic, angajatorii tind sa favorizeze persoanele atragatoare.

O tanara care lucreaza ca manager la o companie multinationala si care prefera sa ramana anonima raspunde sec la intrebarea daca angajatorii prefera fete destepte sau fete frumoase: "Fete frumoase".

Dar tot ea aminteste o cunoscuta vorba: "Pai frumusetea nu-i trecatoare?" Si adauga: "Cu creier poti sa te faci si frumoasa si poti sa-ti si castigi increderea altora".