Modă. Top 6 cele mai elegante surori celebre. Pe care le preferi?

Kendall şi Kylie Jenner încep treptat să le surclaseze pe celelalte membre ale clanului Kardashian. Deşi au doar 19, respectiv 17 ani, fiicele fostului Bruce Jenner, actuală Caitlyn, fac furori în industria fashion

Kendall şi Kylie Jenner

Surorile de mamă ale celebrelor Kardashian, Kylie şi Kendall Jenner se pot mândri cu stiluri vestimentare admirate de tinerele din întreaga lume. Kendall a fost cea care a deschis drumul celebrităţii, fiind considerată singura din clanul Kardashian-Jenner care are o carieră solidă, construită pe merit, nu pe vreun scandal. Kendall este un fotomodel de succes, preferată de designeri precum Karl Lagerfeld, Donna Karan, Diane Von Furstenberg sau Tommy Hilfiger.

Cara şi Poppy Delevingne

Alături de Kendall, care îi este şi prietenă, Cara Delevingne face parte din noul val al supermodelelor de succes. Sora sa, Poppy, tot fotomodel, nu se bucură însă de acelaşi succes. Cele două surori, care au stiluri vestimentare foarte diferite, Cara fiind nonconformistă şi pe alocuri masculină, iar Poppy având un stil sofisticat şi feminin, sunt urmărite la fiecare pas de "fashionistele" din întreaga lume.

Kim, Khloe şi Kourtney Kardashian

Kim, Khloe şi Kourtney Kardashian sunt fără îndoilă cele mai cunoscute surori din Statele Unite. Celebritatea lor a luat avânt datorită lui Kim, sora mijlocie, a cărei popularitate a explodat în ultimii ani. Reality show-ul în care sunt protagoniste alături de mama lor, Kriss, şi celelalte două surori, Kendall şi Kylie Jenner, se bucură de un real succes. Controversatele surori sunt întotdeauna în pas cu moda, fiind cele care dau naştere unor adevărate trenduri.

Elle şi Dakota Fanning

Actriţa Dakota Fanning, considerată întreaga sa copilărie un adevărat fenomen în industria cinematografică datorită talentului său extraordinar, formează împreună cu sora sa mai mică, Elle, un cuplu minune al Hollywood-ului. Cele două surori au primit numeroase premii pentru realizările lor artistice, bucurându-se de asemenea de apreciere şi în rândul celor pasionaţi de modă, datorită stilului lor vestimentar impecabil.

Solange şi Beyonce Knowles

Una dintre cele mai iubite cântăreţe din lume, Beyonce formează alături de sora sa cea mică un duo fenomenal în ceea ce priveşte ţinutele şi stilul vestimentar. Celebrele surori nu se tem să adopte ţinute nonconformiste, îndrăzneţe şi chiar scandaloase, fiind foarte apreciate pentru originalitatea de care dau dovadă.

Ashley, Elizabeth şi Mary-Kate Olsen

Cele două gemene, Ashley şi Mary-Kate Olsen, sunt celebre de dinainte de a fi conştiente de acest lucru. Surorile au fost protagonistele serialului de succes "Full house" de la vârsta de nouă luni. În prezent, Elizabeth, sora lor mai mică, este cea care a acaparat atenţia tuturor cu realizările sale cinematografice. Toate trei sunt pasionate de modă, gemenele lansându-şi chiar propria linie vestimentară.

MAI MULT DESPRE: vedete, moda, surori, stil vestimentar