Modă: Din toamnă, se poartă lenjeria la vedere. Tendinţa noului sezon

Pentru această toamnă, designerii marilor case de modă au vrut să sublinieze senzualitatea şi sex appeal-ul femeilor prin ţinute transparente, prin care se întrezăresc desuuri provocatoare.

Materiale preţioase, ca dantela sau voalul, au invadat podiumurile lăsând la vedere piese de lenjerie intimă foarte sexy. Binenţeles, că aceste ţinute nu sunt pentru o zi la birou sau o plimbare în parc, dar pentru o ieşire cu fetele într-un club sau o cină romantică sunt perfecte. Îţi poţi imagina cum ai arăta într-o rochie din dantelă roşie prin care să se întrezărească, discret, o lenjerie intimă neagră? Provocator, nu?  

Important este să te joci cu piesele transparente şi să le alegi doar pentru o parte a corpului. Dacă alegi să porţi o bluză transparentă, sutienul trebuie să fie unul preţios, iar dacă vrei o fustă prin care să ţi se vadă picioarele alege una cu dublură în partea de sus, mai ales dacă e făcută din voal. Dacă alegi o rochie din dantelă, ai grijă ca buchetele dantelei să fie suficient de dese. De asemenea, asigură-te că locul în care te duci cu o astfel de ţinută să nu fie foarte luminat. Într-o lumină difuză astfel de haine te vor face să arăţi foarte senzual, într-o lumină puternică e posibil să arăţi vulgar.