Horoscop: Cuadratura dintre Uranus şi Pluto provoacă evoluţii şi revoluţii până în 2015

În 2012 a debutat o serie de 7 cuadraturi între planetele Uranus şi Neptun, care vor avea loc până pe 17 martie 2015, punctul maxim al acestora fiind cuadratura din 1 noiembrie 2013. Cuadratura

În 2012 a debutat o serie de 7 cuadraturi între planetele Uranus şi Neptun, care vor avea loc până pe 17 martie 2015, punctul maxim al acestora fiind cuadratura din 1 noiembrie 2013.

Cuadratura sau careul dintre Uranus şi Pluto este cel mai important şi dificil aspect cu care se confrută o generaţie, ceea ce înseamnă că până în 2015 trecem printr-o perioadă de schimbări majore în întreaga lume.

Ultima serie de cuadraturi dintre aceste două planete a fost între anii 1932 şi 1934, o perioadă foarte tulbure în istoria omenirii, marcată de extremism, de ascensiunea lui Hitler, criza economică şi tensiuni politice, totul culminând cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial câţiva ani mai târziu.

Uranus reprezintă schimbare, inovaţie, revoluţie şi conştiinţă socială.

Efectele sale sunt şocante, imprevizibile, neobişnuite. Pluto reprezintă globalizarea, distrugerea, transformarea şi renaşterea. Efectele lui sunt extreme, nemiloase şi dure.

Cele două planete nu au o influenţă specifică la nivel personal, dar efectele lor sunt dramatice şi puternic resimţite la nivel global. Iar cuadratura dintre ele este un aspect planetar dificil, reprezentând testul şi provocările.

Uranus se află în Berbec, zodia războiului, a acţiunii, a impulsivităţii, a curajului şi voinţei personale. Pluto, pe de altă parte, este în zodia Capricorn, un semn al autorităţii, al disciplinei şi al dorinţei de impunere a puterii.

Părţile întunecate ale acestor semne vor fi scoase la lumină de aspectul tensionat al lui Uranus şi Pluto. Vom avea de-a face cu tensiuni militare, agresiune şi decizii pripite influenţate de Uranus în Berbec, dar şi de obsesie pentru putere şi insensibilitate cauzate de Pluto în Capricorn.

Ambele zodii sunt semne cardinale, ceea ce înseamnă că situaţiile vor fi marcate de instigare la acţiune, la schimbare. Încăpăţânarea şi tenacitatea acestor două zodii se va manifesta prin puterea cu care oamenii se vor agăţa de propriile păreri, pentru care vor lupta indiferent de consecinţe.

Latura pozitivă a lui Uranus promovează individualitatea şi independenţa, dar latura sa întunecată aduce egoism, iresponsabilitate şi insensibilitate faţă de efectele pe care acţiunile le au asupra celorlalţi.

De asemenea, latura negativă a lui Pluto cauzează rigiditate distructivă, tiranie şi obsesie pentru putere.

Până în iunie 2015 ne putem aştepta la frământări sociale serioase, şocante şi agresive, ruperea unor bariere culturale, conflicte militare şi schimbări absolut necesare şi dorite, dar extrem de dureroase şi dificil de obţinut.

Toate aceste aspecte negative au ca scop transformarea umanităţii pentru următoarea etapă, pentru evoluţie şi îmbunătăţirea sistemelor sociale.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.