Ştiu în teorie că hărţuirea sexuală la locul de muncă trebuie reclamată. Dar ce faci atunci când ceea ce ţi se întâmplă nu e chiar hărţuire sau nu poţi să demonstrezi, iar când lucrul acesta se întâmplă de atâta vreme, încât toată lumea de la job crede că te culci cu şeful. Ce şanse mai ai ca să fii crezută că, de fapt, trăieşti un calvar?
Era primul meu job, aveam 19 ani, terminasem liceul şi nu intrasem la facultate. Mama l-a cunoscut pe tipul de la resurse umane care m-a angajat iniţial pe postul de curieră, pentru că nu aveam o calificare care să fie de folos firmei. După un an am reuşit să mă integrez în colectiv şi m-au trecut pe un post mai bun. N-am o specializare anume, dar sunt fata bună la toate din firmă. Fac orice, de la secretariat, la curierat, la pregătit cafele, răspuns la telefoane, întâmpinat clienţi şi în general cam tot ce mi se cere. Câteodată mai ţin locul colegilor plecaţi în concediu, pentru că fiind o persoană comunicativă şi interesată să învăţ, mi-am băgat nasul în activităţile multora din firmă. Sigur, nu am competenţe mari, dar în general îmi place să fiu de folos.
Fiind venită în firmă direct de pe băncile şcolii, am fost la început bulversată de modul în care relaţionau oamenii la serviciu.
Lucrurile s-au înrăutăţit din momentul în care mâna dreaptă a patronului a pus ochii pe mine. E un tip de vreo 50 de ani, căsătorit şi are doi copii, şi totuşi, de fiecare dată când mă vedea, mă privea cu nişte ochi hămesiţi, de parcă atunci ar fi văzut prima dată o femeie în viaţa lui. La început l-am ignorat, încercând să fiu totuşi amabilă. Îi zâmbeam la fel ca şi celorlalţi colegi sau clienţi, dar el voia mai mult. A început să mă cheme în fiecare dimineaţă în biroul lui, cu cafeaua. Întrebări, zâmbete, aluzii, că ce bine îmi şade nu ştiu ce bluză, fustă, ruj, ce buze senzuale am, dar cam atât. Îi povesteam mamei acasă şi ea îmi spunea că exagerez, că aşa sunt bărbaţii, le place să vadă femei tinere în jurul lor, dar că majoritatea sunt inofensivi.
Aşa şi era, nu puteam să-l acuz pe şefu' că pune mâna pe mine sau că-mi face avansuri directe, de şi prin vorbe şi priviri parcă m-ar fi mâncat. Am zis că poate sunt eu prea sensibilă, dar cinstit nu mă simţeam deloc în largul meu când intram la el în birou.
Curând aveam să nu mă mai simt nici în siguranţă. Într-una din după-amieze am avut o delegaţie de la o firmă cu care voiau să facă un contract mare şi şeful mi-a cerut să rămân peste program, pentru că trebuia să ajut la protocol. După ce au plecat clienţii, se făcuse cam târziu şi şeful s-a oferit să mă ducă acasă. N-am acceptat, de frică. Parcă vedeam o scenă din aia din filmele de profil, când vrea să mă violeze în maşină. Aşa că am reuşit să prind ultimul metrou şi am scăpat.
A doua zi dimineaţă, însă, am observat că anumiţi colegi mă priveau cam pieziş. Unul dintre ei mi-a făcut cu ochiul şi un semn obscen cu mâna şi cu gura. Eram şocată, n-am înţeles de ce se purta aşa. Când a intrat şi şeful şi a spus tare, în birou, că-mi mulţumeşte pentru aseară, privirile tuturor deja erau pe mine.
Secretara lui, o femeie între două vârste, a profitat de un moment de linişte a doua zi şi mi-a spus, "părinteşte", că ea consideră că fac o mare greşeală dacă mă "încurc" cu şeful. Că e om familist, cu copii, bla, bla. Am rămas şocată. Cum naiba să mă "încurc", când eu eram terorizată de aluziile lui de fiecare dată când mergeam să-i duc cafeaua?
I-am mulţumit pentru sfat şi am asigurat-o că nu e nimic din ceea ce presupune ea, dar am considerat că nu e cazul să-i povestesc ei prin ce trec. Nu ştiam dacă m-ar fi crezut sau nu, dar mi-era teamă că i-ar spune şefului ce cred despre el: că e un moş libidinos care mă dezgustă. Totuşi, de atunci câţiva colegi se feresc de mine, iar alţii mă privesc cam zeflemitor ori de câte ori merg să-i duc cafeaua şefului. De fiecare dată când intru în birou, în mijlocul unei discuţii între ei, discuţia încetează şi ei îşi văd de treabă, zâmbind misterios.
Mă doare atitudinea asta a lor pentru că am avut la un moment dat impresia că mă integrasem bine în colectiv şi eu sunt o persoană sociabilă. Pe de altă parte mă dezamăgeşte cât de uşor se pot lăsa oamenii pradă unor prejudecăţi sau unor bârfe, când nimic din ce cred ei nu e adevărat.
Într-una din zilele acestea când i-am dus cafeaua, s-a produs şi inevitabilul. Şeful s-a sculat de la birou şi mi-a zis că "uitase să-mi mulţumească cum se cuvine" pentru că l-am ajutat cu clienţii în seara aia şi a venit să mă sărute. Am întors capul la timp şi deşi era decis, cu o mână pe ceafa mea, a reuşit să mă ştampileze cu nişte buze umede şi greţoase, pe obraz. Am ieşit tremurând şi mai tare din biroul lui. Acum chiar sunt disperată.
Pe de-o parte n-aş vrea neapărat să-mi pierd locul de muncă, dar mă gândesc şi că nimeni nu m-ar crede dacă m-aş plânge undeva. Nu cred nici că vreun for din ăsta, cum e consiliul antidiscriminare, mă poate ajuta prea mult. Şi cel mai mult mi-e teamă că situaţia va degenera şi voi ajunge agresată şi mai rău. Ce să fac?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.