De cele mai multe ori, originile conflictelor sunt complexe si foarte diverse. Cand vine vorba despre conflictele dintr-un cuplu, parca este si mai greu de elucidat misterul. Psihologii considera ca cele de ordin contextual socio-cultural sunt foarte des intalnite.
Daca partenerii au crescut in medii culturale si in clase sociale diferite, apar discutiile in contradictoriu. De exemplu, pentru un partener, ideea de casatorie poate insemna ca barbatul este cel care comanda in casa si el ia deciziile in permanenta, pe cand celalalt partener considera ca o relatie armonioasa inseamna pozitii egale ale celor doi.
Din punct de vedere psihologic, putem vorbi despre trei cauze majore ale izbucnirii si mentinerii unui conflict marital sau de cuplu:
- Lipsa unei limite interne si externe cuplului;
- Rigiditatea anumitor tipuri de comportament (regresiv, respectiv copilaresc, sau progresiv, respectiv specific adultului);
- Lipsa unui echilibru al stimei de sine a partenerilor (unul dintre parteneri se simte jignit, ofensat sau neapreciat).
Pentru a functiona armonic, un cuplu trebuie sa-si defineasca in mod clar limitele interne (existente intre cei doi parteneri), cele externe (intre ei si ceilalti) si sa fie capabil sa pastreze flexibil un schimb continuu si alternativ de comportamente complementare, precum si un respect reciproc intre parteneri, o stima de sine.
In cadrul unui cuplu, adesea observam mai multe tipuri de comportament (pasiv-activ/agresiv, sadic - masochist etc.), insa cele mai frecvente sunt cele "de copil/copilaresti", numite regresive - cand unul dintre parteneri se comporta ca un copil fata de celalalt, in sensul ca manifesta tendinte de dependenta, are nevoie de afectiune, sprijin, ingrijire financiara si emotionala - si cele de "adult" (progresive).
Pentru o functionare armonica, aceste comportamente nu trebuie divizate intre parteneri intr-un mod rigid (unul dintre parteneri sa nu fie nevoit sa intre in acelasi rol de fiecare data, sa adopte mereu o atitudine de copil), ci sa fie usor intersanjabile. Aceste moduri de comportament constituie un alt principiu important de functionare a cuplului.
Respectarea acestor "reguli" nu garanteaza un mariaj bun, fericit, insa reprezinta o baza de la care se poate construi o relatie satisfacatoare pentru ambii parteneri. Fiecare cuplu traieste aceste moduri de functionare fara a-si da seama in mod concret despre ce este vorba, insa intuieste toate fazele prin care trece relatia.
Despre "limitarea" relatiei...
Cele mai importante intrebari legate de propria individualitate a partenerilor si a cuplului in sine sunt:
- Cat de apropiati ar trebui sa ajunga partenerii in cadrul unei relatii, astfel incat sa nu-si piarda propria individualitate?
- In ce masura se poate separa cuplul de lumea exterioara, astfel incat sa nu ajunga o diada "autista", izolata?
Fiecare partener din cuplu intuieste cel mai bine cum sa-si ajusteze comportamentul, sa gaseasca o cale optima, un echilibru intre fuziunea totala si separarea rigida.