Vedete România: 5 bărbaţi de multe ori însuraţi

Proaspătul anunţ de divorţ dintre fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi soţia sa, Ioana, i-a adus în lumină pe campionii divorţurilor din ţara noastră. Cei mai mulţi dintre ei au peste trei căsnicii la activ, iar alţii chiar patru. Horia Moculescu, Bodo sau Ilie Năstase sunt trei dintre bărbaţii celebri care par să fie pasionaţi de drumul până la altar, sfârşit apoi la tribunal.

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu şi Ioana Tăriceanu au anunţat în urmă cu câteva zile că divorţează. Fostul premier este deja la cel de-al patrulea divorţ, iar identitatea fostelor sale soţii pare să fie cumva ascunsă în umbră. Tăriceanu s-a căsătorit prima dată la mijlocul anilor '70, potrivit libertatea.ro, iar aleasa a fost o tânără despre care nu se ştie mare lucru, ci numai că s-a stabilit de ceva vreme în Statele Unite.

Cea de-a doua soţie a fostului prim-ministru a fost Livia Popescu Tăriceanu (54 de ani), fiica primului ambasador al Romaniei în Israel, Valeriu Georgescu. În prezent, Livia Popescu Tariceanu conduce o pensiune de lux în apropiere de Ploieşti, potrivit aceleiaşi surse.

A treia soţie a fost Cornelia Trântescu, mama primului copil al fostului premier.

Cea de-a patra soţie este Ioana Popescu Tăriceanu, cea cu care Călin Popescu Tăriceanu a avut o relaţie de 15 ani. Ce doi au împreună un fiu, pe nume Mihai.

Horia Moculescu

Viaţa personală a lui Horia Moculescu a devenit subiect de scandal după divorţul de cea de-a patra soţie. Dacă despre prima sa soţie nu se cunosc prea multe detalii, celelalte trei nu s-au sfiit să se războiască fie între ele, fie cu presa, fie cu compozitorul.

Cea de-a doua soţie, suedeza Ulla Britt, s-a aliat cu Mariana Moculescu a patra soţie, când aceasta din urmă a declanşat un adevărat scandal la finalul relaţiei. Ulla Britt a declarat în Cancan despre Horia Moculescu:
"Este un mincinos, pervers şi bătăuş de femei. Să nu îl credeţi, viaţa lui este cazinoul".

Ana Maria Karminke, cea de-a treia soţie, pare să fie în relaţii bune cu compozitorul şi realizatorul TV. În 2008, fiul în vârstă de 31 de ani al Ana Mariei Karminke şi al lui Horia Moculescu s-a sinucis.

Bodo

Bogdan Marinescu, cunoscut ca Bodo de la Proconsul, a avut trei căsnicii eşuate, iar în prezent se află la cea de-a patra. Prima soţie, cu care a rămas în relaţii bune, s-a stabilit împreună cu fiul lor în Statele Unite, potrivit agenda.ro.

Ioana Niculae, a doua soţie, nu s-a ferit să îl facă cu ou şi cu oţet în presă, acuzându-l de violenţă domestică, la mulţi ani după divorţ.

Cea de-a treia căsnicie şi cea mai cunoscută este cea cu Ioana Băsescu, fiica preşedintelui
. După numai trei ani, Ioana şi Bodo au divorţat.

Din 2009, Bodo este căsătorit cu o tânără pe nume Loredana.

Ilie Năstase

Pe vremea când era "pe val", Ilie Năstase a avut aproape 2500 de iubite, potrivit propriilor declaraţii. Dintre acestea, trei i-au devenit soţii, iar într-un timp mai lung sau mai scurt a divorţat de toate.

Cu prima soţie, modelul Dominique Grazia, s-a căsătorit în 1972 şi a divorţat zece ani mai târziu. A urmat apoi Adelaide Alexandra King, cu care s-a căsătorit în 1984. Cea de-a treia soţie şi ultima este Amalia Năstase, cea de care a divorţat în 2009.
În prezent, Ilie Năstase are o relaţie cu controversata Brigitte Sfăt.

Florin Piersic

Florin Piersic este cunoscut drept unul dintre cei mai mai mari crai de România. Deşi aventurile lui amoroase au fost lung discutate şi întoarse pe toate feţele, numai trei dintre relaţiile lui au fost oficiale.

Prima căsnicie a fost cea cu actriţa Tatiana Iekel, mama lui Florin Piersic Junior. Cea de-a doua soţie a fost tot o actriţă, Ana Szeles, care nu a avut tocmai cuvinte de laudă la adresa actorului, vorbind în timpul unui interviu despre numeroasele aventuri şi relaţii extraconjugale pe care Piersic le-ar fi avut în timpul căsniciei lor. Ce de-a treia soţie a actorului se numeşte Ana Torok.