România mondenă: 6 cupluri de vedete care s-au destrămat în 2014. Cine a suferit?

23 Mai 2014
După cum a început acest an, putem spune fără doar şi poate că 2014 este anul despărţirilor pentru vedetele din România. După Victor Slav şi Bianca Drăguşanu, care s-au despărţit în luna ianuarie, în următoarele luni s-au destrămat mai multe cupluri.

Giulia şi Vlad Huidu, la un pas de divorţ

Sunt căsătoriţi de aproape doi ani de zile, au împreună şi o fetiţă, Sabina Antonia, dar este posibil să divorţeze, cu toate că lumea credea că au o relaţie perfectă.

Potrivit ziarului Libertatea, Giulia şi Vlad Huidu au decis că trebuie să ia o pauză şi locuiesc separat de câteva săptămâni.

Andreea Bălan l-a părăsit pe Keo după opt ani de zile

Deşi Andreea Bălan şi Keo formau unul dintre cele mai sudate cupluri din lumea mondenă, având o relaţie de aproximativ opt ani de zile, în primăvara aceasta ei au decis să se despartă.

Cea care a luat dureroasa decizie a fost Andreea Bălan, după ce a aflat că iubitul ei o înşela de mai bine de un an de zile. Chiar dacă Keo s-a dus în genunchi la Andreea ca să-l ierte, se pare că artista nici un mai vrea să audă de cel pe care şi-l dorea a-i fi soţ.

Sorana, înşelată cu o escortă

Sorana, fostă componentă a trupei A.S.I.A., a decis să divorţeze, după ce şi-a prins soţul cu o altă femeie. Se pare că Sorana era înşelată din luna ianuarie a acestui an, însă abia în urmă cu câteva zile a aflat că acesta se iubea şi cu o altă femeie, care era escortă.

Liviu Vârciu, veşnic burlac

Vedeta de la Kanal D este un bărbat dorit de multe femei. Cu toate acestea, Liviu Vârciu nu are deloc noroc în dragoste. La începutul acestui an, el a început o relaţie cu Ilinca Vandici, însă se pare că cei doi s-au despărţit în urmă cu câteva săptămâni.

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, divorţ la câteva luni după nuntă

În luna ianuarie a acestui an, Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea, fostul ei iubit, au plecat într-o minivacanţă la Paris, deşi fosta asistentă a lui Capatos era căsătorită cu Victor Slav. La aproximativ două luni de la această escapadă, Bianca şi Victor au divorţat, dar în urmă cu câteva săptămâni au fost în Turcia împreună.

„Această plecare în Turcia s-a făcut prin mine, pentru că eu am vrut asta. Nu am plecat să mă lămuresc. Pentru că eu nu am fost întors cu cheiţa şi nu am făcut aşa cum şi-ar fi dorit Bianca. I-am explicat că nu s-a schimbat nimic şi noi nu ne putem împăca. Ea a forţat împăcarea şi mi-a forţat mâna. Ducându-ne acolo şi întorcându-ne dintr-o excursie s-ar fi aşteptat să fie o relaţie. Mai simt lucruri pentru ea, ea pentru mine, sunt lucruri între noi, dar nu mai suntem într-o relaţie“, a spus Victor Slav.

Valentina Pelinel, părăsită din cauza lui Cristi Borcea

Potrivit jurnaliştilor de la Focus Monden, emisiune difuzată de Prima TV, Valentina Pelinel, soţia lui Cristian Boureanu, s-ar fi iubit în trecut cu fostul acţionar dinamovist Cristi Borcea. Sursa citată a anunţat că Borcea şi Valentina Pelinel s-au iubit după ce fostul şef din Ştefan cel Mare s-a căsătorit cu Alina Vidican, iar drumurile dese pe care Valentina le făcea în Miami, acolo unde are şi o casă, erau pentru a se întâlni cu Borcea.

În urmă cu aproximativ o lună, Cristian Boureanu a anunţat că a decis să divorţeze de Valentina Pelinel, afirmând însă că acest lucru nu are nicio legătură cu Cristi Borcea. Afirmaţiile lui Boureanu au fost însă contrazise de Valentina Pelinel, care, la doar câteva zile după ce presa a aflat că relaţia ei cu Boureanu este pe ducă, l-a vizitat pe Cristi Borcea la puşcărie.