România mondenă: 5 vedete prădate de hoţi. Află peste cine a dat ghinionul!

30 August 2013
Hoţii apar de unde nici nu te aştepti, iar foarte multe vedete au aflat acest lucru chiar pe pielea lor. Faptul că sunt persoane publice le pune la grea încercare pe multe celebrităţi din România, deoarece sunt urmărite la tot pasul de fani, de paparazzi sau chiar de hoţi.

Lui Mihai Bobonete i-a fost spartă casa

Casa actorului Mihai Bobonete a fost prădată de hoţi marţi noapte, în timp ce vedeta nu era acasă. În locuinţă se aflau însă soţia actorului şi băieţelul lor.

Hoții au intrat în casa artistului pe fereastra de la bucătărie, care a fost lăsată deschisă peste noapte, apartamentul acestuia fiind situat la parterul unui imobil. Din casă i-au fost furate un televizor, o chitară bas, un laptop, un telefon mobil, bani și mai multe acte, însă atât telefonul mobil, cât și actele au fost găsite în apropierea casei.

Angelei Rusu i s-au furat hainele de blană

Tot în acest an i-a fost spartă casa şi cântăreţei de muzică populară Angela Rusu. Artista nu se afla în casă, iar când s-a întors în locuinţă a găsit un dezastru de nedescris. Hoţii i-au furat toate hainele de blană, pantofii şi bijuteriile.

Peste Bodo au intrat hoţii în timp ce dormea

Casa lui Bodo, solistul formaţiei Proconsul, a fost spartă de hoţi în urmă cu un an. Infractorii au intrat în locuinţa artistului noaptea, în timp ce acesta şi soţia lui dormeau. Potrivit datelor oferite de cântăreţ oamenilor legii, din casă i-au dispărut şase ceasuri foarte valoroase.

Dana Nălbaru a rămas fără laptopuri

Bună prietenă cu Bodo, Dana Nălbaru a avut şi ea probleme cu hoţii, cu doar o lună înainte ca solistul trupei Proconsul să rămână fără cele şase ceasuri. Danei Nălbaru i s-au furat din casă două laptopuri.

Daniel Robu a rămas fără 3.000 de euro

În vara anului trecut, cântăreţul a avut foarte multă treabă la studio, iar într-o seară a ajuns foarte obosit acasă şi s-a culcat fără a încuia uşa de la intrare. Din păcate pentru Daniel Robu, hoţii au intrat în casă în timp ce el dormea şi i-au furat două genţi în care se aflau mai multe acte şi aproximativ 3.000 de euro.