România mondenă: 5 vedete care nu vor mai fi în prim-plan în 2013. Află de ce!

9 Ianuarie 2013
2012 a fost, pentru unele vedete, un an prolific, însă există şi celebrităţi care au dispărut din atenţia presei. Şi în acest an pot apărea noi vedete, însă cu siguranţă unele vor şi dispărea din prim-plan.

Andreea Marin nu mai are nicio emisiune

Soţia lui Ştefan Bănică a prezentat, la mijlocul anului 2012, emisiunea „Trezeşte România“, de pe Realitatea TV. Cum ratingul nu a fost cel aşteptat, Andreea Marina a dispărut de pe micul ecran.

Dacă în trecut era o prezenţă aproape zilnică în paginile tabloidelor, acum, Andreea Marin nu mai poate spera decât la un scandal monstru sau la un patron de presă care să-i acorde toată încrederea, pentru a ţine din nou prima pagină a ziarelor.

Dispariţia ei de pe micile ecrane se poate datora şi faptului că vedeta nu a mai reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor, ea fiind confundată în continuare cu emisiunea „Surprize, surprize“.

Mihaela Rădulescu, doar iubita lui Dani Oţil

Dacă până acum era cunoscută datorită emisiunii „Duminica în familie“ şi a frumuseţii ei, acum Mihaela Rădulescu nu se mai poate lăuda că este o „răsfăţată a tabloidelor“.

Fosta soţie a afaceristului Elan Schwartzenberg şi-a refăcut viaţa alături de Dani Oţil, iar la începutul relaţiei matinalul de la Antena 1 era prezentat ca noul iubit al Mihaelei. Acum, rolurile s-au inversat, iar Mihaela Rădulescu este prezentată ca fiind iubita lui Dani Oţil, ceea ce înseamnă că el este vedeta în cuplu.

Şi Mihaela Rădulescu a avut aceeaşi soartă ca Andreea Marin, fiind angajată în primăvara lui 2012 la Realitatea TV, pentru a fi mai apoi îndepartă, deoarece emisiunea avea un rating foarte mic.

Nicoleta Luciu nu a strălucit la „Vocea României“

Singurele momente în care Nicoleta Luciu s-a făcut remarcată în anul 2012 au fost atunci când a prezentat „Vocea României“, când a participat la „Dansez pentru tine“ şi când soţul ei a fost filmat în timp ce îşi bătea amanta.

Toate cele trei momente cheie prezentate mai sus sunt legate, direct sau indirect, de trustul Media Pro, ceea ce înseamnă că Adrian Sârbu a încercat cumva să-i relanseze cariera Nicoletei Luciu.

Contrar aşteptărilor, fosta Miss România nu a reuşit să se facă remarcată nici măcar atunci când a prezentat „Vocea României“. Mai mult, foarte mulţi telespectatori au regretat-o pe Roxana Ionescu („Mama natură“), care a prezentat prima ediţie a faimosului concurs de la Pro TV.

Ramona Gabor a plecat din România

Ramona Gabor a apărut în presă datorită Monicăi, sora ei şi totodată fosta soţie a lui Irinel Columbeanu. După un an 2011 în care a ţinut de foarte multe ori prima pagină a tabloidelor şi a devenit foarte cunoscută, Ramona a încercat să dispară din lumina reflectoarelor.

Iniţial, nu a reuşit acest lucru, fiind implicată în mai multe scandaluri sexuale. Până la urmă, Ramona Gabor a plecat din ţară, având o relaţie amoroasă cu un arab. Ghinionul ei a fost că în vara anului 2012, pe când se afla în concediu în Turcia, a dat nas în nas cu mai mulţi reprezentanţi ai presei, care au luat-o la întrebări. De atunci, de Ramona nu s-a mai auzit nimic, fiind aproape sigur că în anul 2013 nimeni nu-şi va mai aminti de ea.

Şerban Huidu a dispărut „de pe sticlă“

După ce a omorât trei oameni, în urma unui accident de maşină petrecut la sfârşitul anului 2011, Şerban Huidu a fost atacat din toate părţile. Cu toate acestea, vedeta a reuşit să meargă mai departe şi a participat la diferite evenimente mondene.

Imediat după accident, Huidu a anunţat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotaşilor“ şi că va dispărea de pe micul ecran. Din cauza procesului care a durat mai bine de un an, Şerban Huidu a fost în continuare în centrul atenţiei, dar este de aşteptat ca în anul 2013 fostul cârcotaş să nu mai apară deloc în presă.