România mondenă. 10 imagini trăsnite postate de vedete pe Facebook!

29 Ianuarie 2016

Vedetele din România nu au prea multe inhibiţii. Îşi fac selfieuri din toate poziţiile şi postează imagini ieşite din comun care nu le pun întotdeauna în cea mai bună lumină. Dorinţa lor cea mai mare e să-şi surprindă fanii care să dea cât mai multe like-uri.

 

Andreea Marin, fustă cu flori şi iarbă

Fosta vedetă a TVR şi-a întâmpinat fanii de pe Facebook cu o ţinută ciudată, o fustă cu flori şi iarbă naturală. Din mesajul vedetei nu se înţelege prea bine ce a urmărit. Doar că aşteaptă cu nerăbdare primăvara. Să sperăm că nu se duce aşa îmbrăcată la mall.

Lidia Buble, cu guma de mestecat pe nas

Un selfie la volan cu Lidia Buble. Dar mai e ceva, o gumă de mestecat care-i acoperă nasul. După ce şi-a tras iubit însurat, e vorba de Răzvan Simion de la matinalul Antenei 1, solista pare fericită şi lipsită de inhibiţii. Fanii au fost încântaţi de imaginea neobişnuită.

Mihaela Rădulescu, în ţinută de paraşutistă

Jurata emisiunii ”Românii au talent” s-a lăsat fotografiată, fiind îmbrăcată cu un combinezon militar. Probabil că în acest fel şi-a arătat dragostea faţă de Felix Baumgartner, paraşutistul spaţial, austriacul cu care are o relaţie de aproape doi ani.

Bianca Drăguşanu, selfie înfricoşător

De ce oare preferă Barbie de România să-şi facă autoportrete atât de înspăimântătoare? În cel postat pe pagina ei de Facebook, are faţa alungită, o privire sticloasă şi ochii pierduţi în fundalul negru al imaginii. Bianca Drăguşanu e expertă în propria imagine, dar, reuşeşte cumva, să pună în evidenţă doar latura ei ciudată.

Andreea Bălan, o vedetă extravagantă

Şi-a ales ca ţinută de iarnă, o pătură. O pelerină care aduce cu un accesoriu de canapea. Părul de culoare albăstră nu se prea potriveşte cu ţinuta, dar privirea ei visătoare salvează dezastrul cromatic. Andreea Bălan a reuşit, prin această imagine, să-şi anunţe fanii că iarna nu e o problemă pentru ea.

Cum trage Delia din ţigară?

O altă vedetă care şi-a făcut un ţel din şocarea fanilor prin imagini neobişnuite. De această dată, a ales să se fotografieze fumând cu capul în jos. E adevărat, nu încalcă legea antifumat că e afară, dar atitudinea obraznică face toţi banii. Delia e o cântăreaţă care ştie cum să se facă observată.

Roxana Vancea, lesbi şi sexy!

Fosta vedetă Antena1 a declarat în mai multe rânduri că e atrasă şi de femei. De data aceasta s-a fotografiat în timp ce sărută cu pasiune o prietenă. Imaginea a făcut furori pe platformele de socializare. Roxana Vancea, în câţiva ani, s-a transformat dintr-o adolescentă emotivă într-o bombă sexy.

Daniela Gyorfi şi urmele frumeseţii pierdute

Solista e una dintre primele vedete din România care a apelat la bisturiu pentru a-şi conserva frumuseţea, dar anii au trecut, iar astăzi au rămas doar urmele pe un chip obosit pe care s-a aşternut un zâmbet trist. Daniela Gyorfi este un simbol al luptei dificile pe care trebuie să o ducă o vedetă pentru a rămâne în atenţia publicului.

Antonia ne prezintă o limbă roşie

Imaginea e haioasă. Pare a fi tot un selfie la volan, atât de la modă în aceste zile. După ce a terminat acadeaua, Antonia s-a gândit să le împărtăşească fanilor ceva despre E-urile cu zahăr pe care şi le-a introdus în organism. A ieşit o poză simpatică.

Daniela Crudu, o imagine din anii '90

O astfel de postură ar fi făcut furori pe vremuri. Poza ei ar fi fost expusă în vitrina studiourilor foto, dispărute astăzi, pentru a atrage clienţi în căutarea unei amintiri. Dar în 2016, Daniela Crudu e demodată. Rochia cu sclipici, fundalul kitsch nu spun decât că starul TV se află într-o criză de bun gust.