România: 7 vedete care fac lucruri extreme pentru publicitate

27 Octombrie 2011
Uneori dorinţa exagerată de publicitate poate crea monştri. Uneori popularitatea exagerată poate distruge vedetele. Chiar dacă noţiunea de publicitate rimează cu cea de vedetă, chiar dacă este obligatoriu să fii popular dacă vrei să fii vedetă, este foarte important să ai măsură. Există la noi, aşa cum există şi afară, modele de persoane publice care sunt capabile de cele mai nebuneşti lucruri ca să fie mereu pe prima pagină. În final, decizia o ia publicul, care este singurul capabil să taxeze comportamentele deviante.

Lucian Viziru se agaţă de o relaţie trecută

Într-o pană acută de imagine şi cu o carieră în cădere liberă, fostul lider al trupei Gaz pe Foc a dat naştere unui scandal ca să revină în atenţia publicului. Bărbatul a început să facă tot felul de declaraţii scandaloase despre Tania Budi şi relaţia pe care a avut-o cu ea. Asta din senin, fără niciun atac anterior. Actorul a spus că Tania Budi a fost o iubită geloasă şi posesivă. "Cu Tania Budi, iniţial, aveam business-uri şi am ieşit de câteva ori împreună. Era mai mult o strategie de promovare reciprocă. Mai târziu s-a legat ceva între noi, dar nu pot spune că am avut o relaţie cu ea, a fost mai mult o aventură. Ea spunea că eram un tip gelos, ei bine, şi soţia mea poate să vă confirme, eu nu am fost gelos niciodată. Din contră, Tania era cea care, dacă nu-i răspundeam la telefon, venea acasă la mine şi stătea în faţa uşii. Până nu-i deschideam şi intra, nu pleca de acolo", a povestit Lucian, în cadrul emisiunii "Conferinţă de presă", de la Antena 2. În aceeaşi emisiunea, difuzată în septembrie, Viziru a făcut publicul să înţeleagă care a fost rostul acestui atac: "În octombrie voi avea primul meu concert cu noua trupă «Lucian Viziru». E un proiect la care lucrez de câţiva ani de zile, iar acum, cu ajutorul soţiei mele, Ema, mă voi relansa. Ea e cel mai important om din viaţa mea, până şi mama şi tata mă mai supără, dar ea, nu".

Oana Zăvoranu, avorturi şi isterii în direct

Chiar dacă nu a fost demonstrată veridicitatea sau falsitatea următoarei teorii, mulţi au fost cei care au susţinut că leşinul şi avortul spontan suferite de Zăvoranu în această vară, într-o cafenea din Dorobanţi, nu au fost decât strategii de marketing nu prea bine ticluite. Şi mai mulţi au încercat să găsească o legătură logică între hemoragia nazală şi avortul spontan, dar şi între suferinţa fizică şi psihică şi starea excepţională a Oanei Zăvoranu din ambulanţa care a dus-o acasă după externare.

Cătălin Botezatu şi păpuşa Barbie

Înainte de relaţia cu Bianca Drăguşanu, Botezatu era perceput ca unul dintre cei mai serioşi şi reprezentativi designeri români. De îndată ce a început să-şi asocieze numele cu cel al asistentei lui Capatos, Cătălin Botezatu a devenit mult mai comercial, dacă se poate spune aşa. Popularitatea lui a crescut semnificativ, iar domeniul de activitate i s-a lărgit, ajungând chiar să fie un pion important în divertismentul din România. Chiar şi aşa, această schimbare de imagine nu a fost foarte bine privită de oameni, mulţi comentând că relaţia cu Bianca nu a fost decât o strategie de marketing ieftină şi că Botezatu s-a "piţiponcit". Să ne amintim de crizele de isterie făcute la TV, de bătaia pe care i-a aplicat-o Biancăi şi de tachinările din timpul emisiunii, toate acestea menite să aducă şi mai multă audienţă.

Cristian Ţânţăreanu, un veşnic amant cu vorbele la el

Despre Cristian Ţănţăreanu nu putem să spunem decât că vorbeşte foarte mult şi demonstrează foarte puţin atunci când vine de vorba de sex, subiectul lui preferat de la o vreme încoace. Milionarului din Corbeanca îi place să se laude cu virilitatea sa, îi place să pipăie femeiele în direct la TV şi îi place să croiască poveşti în jurul calităţilor lui de amant. Cel mai notabil scandal în care a fost implicat Ţânţăreanu a fost cel în care a reuşit să o transforme în vedetă pe Elena Matei, o cântăreaţă de 20 de ani. Ulterior a recunoscut că acesta a fost scopul ştirii conform căreia blondina ar fi urmat să aducă pe lume un moştenitor al afaceristului. "Ea este o femeie liberă, eu abia mi-am depus actele de divorţ şi încă nu sunt liber (...) Nu ştiu dacă este bine să discutăm în public probleme sentimentale (...) Eu sunt păţit, suflu şi în iaurt. Tocmai acum când mi-am găsit şi eu liniştea sufletească...", şi-a încheiat afaceristul discursul de atunci care,  dupăcâteva zile, s-a demonstrat că a fost o cacealma.

Radu Mazăre a fugit de la partid pentru o porţie de goliciunea feminină

Săptămâna trecută, primarul din Constanţa a fost protagonistul unui scandal politico-sexualo-monden. El a refuzat participarea la o şedinţă PSD pentru că avea programată o altă şedinţă... una foto pentru Playboy. Sincer şi nonşalant ca întotdeauna, Mazăre a declarat: "Îmi cer iertare că nu am participat ieri şi alaltăieri la lucrări, însă aveam programată o şedinţă de fotografie pentru Payboy. Nu ştiu câţi bărbaţi de aici ar fi renunţat la nişte fotografii cu patru tinere domnişoare superbe pentru şedinţa de partid. Eu nu am putut", a declarat Radu Mazăre.

Adelina Pestriţu, divorţ, sarcină extrauterină şi operaţie la nas

Fosta soţie a lui Liviu Vârciu este exemplul clar de domnişoară care a devenit vedetă peste noapte, cu ajutorul unui bărbat şi a câtorva scandaluri. Bruneta l-a luat din dragoste pe Vârciu pentru ca la doar câteva luni să se răzgândească şi să depună actele de divorţ. A urmat apoi un scandal la tribunal şi unul la secţia de ginecologie unde Adelina a fost internată ca să "rezolve" o sarcină extrauterină apărută după separarea de soţ, dar, după spusele ei, "provocată" de el. Şi, pentru ca paharul să fie plin, vedeta Kanal D a mai declarat acum o lună că şi-a operat nasul după o căzătură suferită în parc. Ulterior s-a demonstrat că a fost o operaţie estetică de îndreptare a nasului.

Simona Sensual, sex în aer liber

Blondina poate să bată recordul strategiilor de marketing, ce-i drept, nu foarte bine făcute. Cea mai răsunătoare boroboaţă pe care a făcut-o a fost partida de sex în parc cu partenerul ei, Maharu'. Sensual a făcut în aşa fel încât să fie filmată în focul pasiunii cu iubitul interlop, fără să aibă nicio jenă. Scandalul iscat, însă, nu pare să-i fi adus multe beneficii. Acum este pasibilă de închisoare după ce a fost prinsă conducând fără permis.