România: 5 fraţi care au cucerit România

13 Iulie 2011

Puţini sunt cei care sunt colegi de... celebritate cu fraţii sau surorile lor. Există, însă în România câteva exemple de astfel de cupluri care au răzbătut. Fie că vorbim de oameni de afaceri, de actriţe sau artişti, numele lor de familie este promovat la dublu. Despre aceşti oameni am decis să discutăm astăzi.

Surorile Luciu, sexy şi celebre

Prima a fost Nicoleta, care a devenit celebră după câştigarea premiului Miss România în 1999. A urmat apoi apariţia în calitate de asistentă TV la emisiunile moderate de Teo Trandafir, nu au lipsit nici apariţiile în Playboy. De asemenea, Nicoleta Luciu a cochetat o perioadă bună de timp cu muzica, împreună cu Anca Florescu înfiinţând trupa Laguna. Succesul absolut l-a atins în momentul în care a acceptat propunerea celor de la Acasa TV să apară în telenovele. Primul rol a fost cel interpretat în "Lacrimi de iubire", iar de atunci continuă să fie prezentă în aproape toate distribuţiile serialelor produse în studiourile din Buftea. Datorită ei a fost descoperită şi Iuliana, sora mai mică, care i-a devenit până la urmă colegă de platou. Primul rol pe care l-a interpretat a fost în 2006, în pelicula "Trei fraţi de belea", produsă de MediaPRo Picture.

Fraţii Negoiţă, magnaţi în imobiliare şi turism

Cunoscuţi dezoltatori imobiliari, dar şi proprietarii mai multor hoteluri din care face parte şi Rin-ul, fraţii Negoiţă au dat lovitura în afaceri, deşi au plecat de jos. După doi ani petrecuţi în Franţa, Robert Negoiţă şi fratele său investesc primii bani într-un depozit de camioane. Între anii 1996 şi 1998, Robert Negoiţă a deţinut funcţia de manager la Euroline. În aceşti doi ani, alături de fratele său, a studiat în paralel mai multe oportunităţi de afaceri luând în cele din urmă decizia să se axeze pe zona produselor de pardoseală: mochetă, linoleum, covoare. La sfârşitul anului 1998 este înfiinţată firma Pro Confort. Treptat, activitatea firmei Pro Confort s-a extins din zona produselor de pardoseală şi către cea a producţiei de geam termopan, uşi interioare şi exterioare, mobilier sau construcţii civile. În 2002 are loc trecerea la domeniul hotelier. Sub conducerea "Pro Hotels", proprietar şi administrator al hotelurilor Rin şi Confort, a fost demarat primul hotel Confort din Otopeni, inaugurat pe 25 august 2003, a cărui investiţie a ajuns la aproximativ trei milioane euro. În septembrie 2004, al doilea hotel Confort, de 3 stele, a fost deschis în centrul Bucureştiului. Al treilea hotel este RIN Hotel, de patru stele, situat lângă aeroportul "Henri Coandă". În martie 2008 este planificată deschiderea integrală a celui mai mare hotel din Europa, Rin Grand Hotel, situat în Bucureşti-zona Vitan, cu o capacitate de 1460 de camere, un proiect inedit, o premieră pe piaţa hotelieră românească. Confort Group a fost consolidat de Domus Stil - dezvoltător de cartiere rezidenţiale (Confort Residence, Confort Park şi Confort City). Confort Group a realizat şi primul parc acvatic de agrement din zona Capitalei. Situat la 6 km de Bucureşti, Water Park Otopeni a fost deschis în vara anului 2004. Conform Forbes 500 miliardari, cei doi fraţi se situează pe locul 49, cu o avere estimată la 120 de milioane de euro.

Surorilor Gabor nimic nu le stă în cale

Povestea Monicăi Gabor, fostă Columbeanu, este deja una binecunoscută de public, mai ales că zilele acestea se află într-unul dintre cele mai importante scandaluri media din România. În urmă cu cinci ani l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu, un om de afaceri potent, şi în câteva luni s-a căsătorit cu el, iar un an mai târziu i-a dăruit şi un copil. După ce toate acestea au fost bifate, în atenţia presei a intrat şi sora ei, Ramona Gabor, care a intrat timid în acest showbizz, dar unde astăzi are un rol bine definit.

Lucian şi Augustin Viziru, diferiţi, dar atât de asemănători

Dacă te uiţi la fraţii Viziru nu ai spune că sunt fraţi. Lucian este blând, romantic, în timp ce Augustin este tip şmecheraş din cartier. Cu toate acestea, cei doi au reuşit să-şi construiască o carieră, amândoi fiind în permanenţă în atenţia presei. Primul a fost Lucian care a devenit celebru datorită trupei "Gaz pe foc", din care a făcut parte. Mai apoi a devenit prezentatorul Poveştirilor, dar şi actor în telenovelele produse de MediaPro. Pe drumul bătătorit de fratele său a venit şi Augustin care a devenit extrem de apreciat pentru talentul lui.

Andra l-a propulsat pe fratele ei, Săndel Mihai

Ea este una dintre cele mai bune voci feminine din România, el este fratele ei. Andra s-a lansat în muzică de foarte tânără. La 7 ani cânta in cadrul concursului Tip Top Minitop, la 9 ani participa la concursul de muzică populară "Pe fir de baladă" din Târgu Jiu, la 11 ani obţinea premiul I la Festivalul de folclor Toamna Arieşeană. S-a înscris la şcoala minivedetelor si la doar 14 ani avea propriul CD, numit "Dr. Costi". Primul album s-a numit "Andra" şi a apărut în anul 2001, produs de Nova Music. Au urmat "Dragostea mea" (2002), pentru care a obţinut Discul de Aur, "Vreau sărutarea ta" (2003), cu un nou Disc de Aur, "Rămâi cu mine" (2005), "Best of" (2007), "De la frate la soră", album cu piese din folclor (2007), "Vis de iarnă" (2007), "Dragostea rămâne" (2008), "Album de familie" (2008), "Iubeşte-mă astăzi, Iubeşte-mă mâine" (2009), "Something New" (2010). Odată cu lansarea albumului "De la frate la soră", publicul a ajuns să-l cunoscă şi pe fratele ei, Săndel, la fel de talentat ca ea.