Hollywood: Top 7 asigurări extreme

Ştii cât valorează posteriorul lui Jennifer Lopez? Dar picioarele celebrei Mariah Carey? Este vorba de milioane de euro. Află care sunt cele mai scumpe şi ciudate asigurări pe care şi le-au permis vedetele.

Jennifer Lopez, cel mai scump fund


Că este mândră nevoie mare de formele generoase cu care a fost înzestrată nu mai este pentru nimeni un secret. Însă Jen a hotărât să-şi pună un preţ pe faimoasele rotunjimi. Astfel, vedetei i-a venit ideea de a-şi asigura fundul, cel căruia îi datorează celebritate. Suma? Nici mai mult, nici mai puţin de 27 milioane de dolari.

Tom Jones, 3,5 milioane de lire sterline pentru părul de pe piept


Una dintre cele mai ciudate asigurări este cea a cântăreţului Tom Jones. Acesta este atât de ataşat de dovada virilităţii sale, părul de pe piept, încât a decis s-o asigure în caz de accidente. Şi nu la un preţ oarecare, ci la uimitoarea sumă de 3,5 milioane de lire sterline. O sumă frumuşică, nu?

Picioare de milioane


Se pare că cele mai multe asigurări în lumea vedetelor sunt cele legate de membrele inferioare. Tina Turner, Rihanna, Mariah Carey, David Beckham, Heidi Klum, Jamie Lee Curtis sunt doar câteva dintre numele celebrităţilor care au ales să pună un preţ picioarelor. Cine le posedă pe cele mai scumpe? Mariah Carey, cu 1 miliard de euro. E urmată de David Beckham, cu 70 milioane de dolari.

Rod Stewart, voce de 15,5 milioane de dolari


Nimeni nu poate contesta vocea şi talentul cântăreţului Rod Stewart, care face parte dintre artiştii cu cele mai mari vânzări din toate timpurile. Astfel că Rod nu putea să nu-şi protejeze cea mai importantă calitate: vocea.

Keith Richards, 1,6 milioane de dolari pentru degetul mijlociu


Chitaristul legendarei trupe The Rolling Stones are o poliţă de asigurare în valoare de 1.6 milioane de dolari pentru mâini, mai exact pentru degetul mijlociu de la mâna stângă. Keith Richards face parte dintre cei mai buni 10 chitarişti ai lumii, potrivit revistei Rolling Stone.

Dolly Parton, mândră de sânii săi


Cântăreaţa de muzică country îşi iubeşte atât de mult sânii, încât i-a asigurat pentru 3.8 milioane de dolari.

Gene Simmons, limbă cu valoare


Gene Simmons şi-a asigurat limba cu 1 milion de dolari. Şi nu este singurul. Acelaşi lucru l-a făcut şi criticul culinar Egon Ronay, cu 400.000 de dolari.