Hollywood: Top 5 vedete cu cel mai sexy corp

Care este corpul de vedetă de la Hollywood pe care ţi l-ai dori? Visezi la un abdomen tonifiat ca al lui Jennifer Aniston, sau la formele apetisante ale lui Beyonce? Iată topul celor mai sexy celebrităţi, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Yahoo şi revista Fitness.

Locul 1: Jennifer Aniston


Actriţa are cel mai râvnit corp dintre vedetele de la Hollywood. Jennifer s-a clasat pe primul loc cu "cel mai frumos corp pe care bărbaţii şi-ar dori ca iubitele sau soţiile lor să îl aibă", "cel mai frumos corp al unei vedete feminine de peste 40 de ani", iar abdomenul ei s-a clasat pe primul loc în sondajul intitulat "cea mai frumoasă parte a corpului pe care femeile şi-ar dori să o aibă".

Locul 2: Halle Berry


Pe locul doi cu cel mai dorit trup se clasează frumoasa Halle Berry. Deşi are 45 de ani, Halle mai este considerată drept cea mai sexy femeie de culoare în viaţă, potrivit unui sondaj realizat de un post american de televiziune. La 42 de ani, frumoasa actriţă a primit şi titlul de "cea mai sexy femeie din lume".

Locul 3: Beyonce


Cântăreaţa face parte dintre cele mai frumoase femei din showbiz. Are o carieră de succes, este căsătorită cu un rapper american cunoscut, a anunţat de curând că este însărcinată şi în urmă cu câteva luni a fost desemnată cea mai sexy vedetă în costum de baie, în urma unui sondaj online. Ce altceva îşi mai poate dori o femeie? Secretul siluetei ei - "Fac mult sport ca să mă păstrez în formă, aşa că mă bucur să văd că eforturile îmi sunt recunoscute", a spus vedeta.

Locul 4: Kim Kardashian


În ciuda staturii extrem de scunde, Kim ocupă locul 4 în topul celor mai sexy femei, clasament efectuat de Yahoo şi revista Fitness. Motivul? Se pare ca focoasa brunetă este admirată de femeile din toată lumea pentru formele generoase.

Locul 5: Blake Lively


Locul cinci este ocupat de frumoasa actriţă Blake Lively, despre a cărei siluetă se spune că se apropie de perfecţiune. La doar 24 de ani, actriţa din serialul "Gossip Girl", a fost desemnată drept cea mai dorită femeie din lume, în urma unui sondaj realizat de site-ul AskMen.com, la care au participat peste 5 milioane de bărbaţi.