Hollywood: 7 vedete singure de Ziua Îndrăgostiţilor

Eşti fără iubit de Ziua Îndrăgostiţilor? Nu te deprima! Nu eşti singura. Multe dintre vedete se confruntă cu aceeaşi situaţie. Fie că au ieşit recent dintr-o relaţie, fie că sunt de mult timp în căutarea sufletului pereche, numeroase celebrităţi petrec singure Ziua Îndrăgostiţilor din acest an.

Foto: Hepta

Heidi Klum

Top-modelul german s-a despărţit recent de iubitul ei, bodyguardul Martin Kirsten, după o relaţie care a durat aproximativ un an şi jumătate. Cei doi şi-au ]nceput relaţia la câteva luni după ce Heidi a depus actele prin care solicita divorţul de cântăreţul Seal, punând astfel capăt unui mariaj care a durat şapte ani.

Kirsten şi Klum şi-au încetat cu această ocazie şi relaţia profesională. "Nu mai lucrează împreună", a dezvăluit o sursă pentru revista People. "În viaţă totul se rezumă la sincronizare. El a fost un sprijin foarte bun pentru ea (după divorţul de Seal, n.r.), s-au sprijinit unul pe celălalt, însă acum vor merge înainte pe căi separate. Au însă în continuare o prietenie minunată", a declarat aceeaşi sursă.

Ryan Gosling

Veşti bune pentru admiratoarele actorului. Starul în vârstă de 33 de ani este singur din nou după ce el şi Eva Mendes au pus capăt relaţiei care a durat trei ani. Actorii s-au despărţit de Crăciun, motivând că îşi doresc lucruri diferite în viaţă.

Miranda Kerr

  1. După şase ani de dragoste, Miranda Kerr şi Orlando Bloom s-au despărţit în toamna anului trecut. În ciuda zvonurilor care au cuplat-o cu diverşi bărbaţi, frumoasa Miranda este încă singură.

    Actorul britanic şi modelul australian, unul dintre îngerii casei Victoria's Secret, şi-au început relaţia în 2007 şi s-au căsătorit după trei ani. În ianuarie 2011, cei doi au devenit părinţii unui băieţel, Flynn.

Marc Anthony

Cântăreţul s-a despărţit recent de iubita sa, Chloe Green, cu care a avut o relaţie ce a durat aproximativ un an. Artistul a început relaţia cu Chloe Green, în vârstă de 22 de ani, în 2013.

Kylie Minogue

Cântăreaţa în vârstă de 45 de ani s-a despărţit în toamna anului trecut de modelul spaniol Andres Velencoso, după o relaţie care a durat cinci ani. Deşi în urmă cu un an, Kylie spunea despre iubitul ei că este alesul, cei doi au ales să meargă pe căi separate.

Jake Gyllenhaal

La începutul acestui an, actorul în vârstă de 33 de ani s-a despărţit de iubita lui, top-modelul Alyssa Miller, după o relaţie de şase luni. "Relaţia dintre ei s-a răcit. Acest lucru s-a întâmplat cu ceva vreme în urmă. Acum, el (Gyllenhaal, n.r.) este din nou disponibil", a declarat o sursă din apropierea cuplului, potrivit site-ului eonline.com.

Naomi Campbell

Deşi se numără printre cele mai faimoase supermodele, Naomi Campbell este singură de ceva timp. După ce s-a despărţit de miliardarul rus Vladislav Doronin, cu care s-a iubit timp de cinci ani, Naomi nu a mai avut nicio relaţie serioasă.