Hollywood: 6 vedete puse în umbră de fraţii mai mici. Vezi cine sunt!

Fraţii mari au rolul de a-i proteja şi de a servi drept model celor mai mici. De multe ori se întâmplă însă ca mezinii familiei să se dovedească mai descurcăreţi decât ceilalţi şi să se bucure de un succes mai mare. Iată câteva dintre celebrităţile care au fost eclipsate de fraţii mai mici.

Emily Deschanel

Emily şi Zooey Deschanel sunt diferite atât ca fizic cât şi ca temperament, dar ambele actriţe talentate. Zooey, mezina familiei, a fost implicată în mai multe proiecte care s-au bucurat de succes în ultimul timp decât sora ei cea mare, Emily. Pe Zooey ai ocazia s-o urmăreşti în serialul "New Girl", dar şi în filme precum "(500) Days of Summer / 500 de zile cu Summer" (2009), "Your Highness / Măria Ta" (2011).

Zooey Deschanel, 33 de ani, nu joacă doar în filme, ci şi cântă. A contribuit la coloanele sonore ale filmelor "Winter Passing", "Bridge to Terabithia", "Your Highness" şi "New Girl".

Mary Kate şi Ashley Olsen

Elizabeth Olsen, sora mai mică a celebrelor gemene Mary Kate şi Ashley Olsen, a ajuns şi ea în lumina reflectoarelor ca actriţă. Dacă surorile ei s-au axat mai mult pe modă în ultimii ani, Elizabeth a pus actoria pe primul loc, demonstrând că are talent în filme precum "Martha Marcy May Marlene" (2011), "Red Lights / Dincolo de întuneric" (2012), sau "Liberal Arts / Arte liberale" (2012).

Chris Hemsworth

Liam Hemsworth, 23 de ani, face parte din noul val de actori tineri de la Hollywood, jucând în filme precum "The Last Song" sau "Jocurile Foamei". În plus, relaţia cu vedeta Disney, Miley Cyrus, i-a crescut faima. Însă Liam nu este singurul actor care se bucură de succes în familie. Mai puţin cunoscut decât Liam, fratele său mai mare, Chris, a jucat în filme precum "Thor" şi "Snow White & the Huntsman".

Emilio Estevez

Charlie Sheen a devenit mai celebru chiar şi decât tatăl şi fratele lui, Martin Sheen şi Emilio Estevez. Actorul Emilio Estevez s-a retras de ceva vreme în spatele camerelor de luat vederi şi a lucrat ca scenarist, producător şi regizor. În tot acest timp, Charlie Sheen devenea cel mai bine plătit actor de televiziune cu serialul "Doi bărbaţi şi jumătate".

Eric Roberts

În familia Roberts este talent din plin. Dacă ea este o "Pretty woman", fratele ei mai mare şi-a construit o imagine de băiat rău. Deşi este mai mică decât fratele ei, Julia Roberts reuşeşte să se bucure de mai mult succes la Hollywood.