Hollywood: 5 vedete care aruncă banii ca să-şi cumpere ciudăţenii

Lady Gaga crede că este bântuită, motiv pentru care a dat 50.000 de dolari pentru un dispozitiv menit să detecteze fantomele şi să le ţină departe de ea. Cântăreaţa nu este însă singura vedetă care investeşte bani în chestii ciudate.

Dacă ai câştiga la loto sau ai primi moştenire o sumă mare de bani, ce vis ţi-ai îndeplini? Starurile de la Hollywood câştigă atât de bine încât îşi permit să-şi satisfacă şi cele mai ciudate capricii care, pentru oamenii de rând, ar însemna risipă de bani. Iată pe ce îşi dau vedetele banii!

Mike Tyson: tigri bengalezi

Lui Mike Tyson îi place cu siguranţă să trăiască în lux. Starul în vârstă de 47 de ani se poate lăuda cu proprietăţi scumpe, colecţii de bijuterii extravagante, maşini exotice dar şi cu... tigri bengalezi rari. Deşi un astfel de animal costă aproximativ 1.000 de dolari, întreţinerea lui duce la 4.000 de dolari lunar.

Lady Gaga: detector de fantome

Într-un interviu acordat celebrului Larry King în 2010, cântăreaţa mărturisea că este fascinată de moarte şi de tot ce este legat de ea. Mai târziu, un membru al echipei sale a declarat pentru publicaţia The Telegraph că vedeta crede că este bântuită de un spirit pe nume Ryan. Acesta este şi motivul pentru care Lady Gaga a investit suma de 50.000 de dolari într-un dispozitiv care să o ajute să detecteze fantomele şi să o protejeze de ele.

Amanda Seyfried: animale moarte

În urmă cu câţiva ani, frumoasa actriţă a descoperit un nou hobby: colecţionarea animalelor împăiate. Când a împlinit 26 de ani, blonda şi-a făcut cadou un pui de ponei mort. "Este de vorba de un ponei în vârstă de numai trei săptămâni. Atât avea când a murit," a povestit vedeta în cadrul unei emisiuni tv despre ineditul cadou.

Bono: bilet la clasa I pentru pălărie

Starul U2 este cunoscut pentru pasiunea sa pentru ochelarii de soare. Se pare însă că are şi o slăbiciune pentru pălării. Aflat în turneu, cântăreţul şi-a dat seama că şi-a uitat pălăria la Londra, astfel că nu a stat pe gânduri şi a plătit 1.700 de dolari pentru un bilet de avion clasa I pentru ca aceasta să ajungă cât mai repede la el.

Donald Trump: avion tras în aur

Celebrului multimilionar îi place aurul. Astfel că l-a ales pentru a-şi decora avionul personal, un Boeing 757 în valoare de 100 milioane de dolari. Trump l-a împodobit cu centuri de siguranţă din aur, chiuvetă, duş şi multe alte obiecte fabricate sau placate cu metalul preţios.