Hollywood: 5 copii de vedete care au probleme grave cu drogurile

Celebritatea pune presiune nu doar pe vedete, ci şi pe familiile acestora. Astfel că persoanele apropiate de staruri sunt şi ele urmărite de probleme şi nu de puţine ori sunt surprinse pe picior greşit. Iată 5 dintre urmaşii vedetelor care au avut probleme din cauza consumului de droguri.

Stephanie Rose Bongiovi

Fiica lui Bon Jovi a fost arestată în noiembrie 2012 pentru posesie de droguri la colegiul în care învaţă. Stephanie Rose Bongiovi, în vârstă de 19 ani, a fost găsită inconştientă în camera ei, unde poliţiştii au găsit o "cantitate mică" de heroină, dar şi marijuana şi parafernalia. Tânăra a fost eliberată de sub arest, dar va trebui să se prezinte în faţa judecătorilor.

Stephanie e singura fiică a lui Bon Jovi şi cea mai mare dintre cei patru copii pe care el îi are cu Dorothea Hurley.

Cameron Douglas

Fiul lui Michael Douglas a fost condamnat, în aprilie 2010, pentru posesie de heroină şi crystal meth. Acesta a mai primit însă încă patru ani şi jumătate de pedeapsă în momentul în care a fost prins făcând trafic de droguri în închisoare.

Cameron este băiatul cel mare al lui Michael Douglas, din căsătoria cu Diandra Luker. Deşi nu a devenit celebru pentru rolurile sale, fiul lui Michael a apărut în mai multe filme, precum producţia "În familie" în care-a jucat alături de tatăl şi de bunicul lui, Kirk Douglas.

Theodora Richards

Fiica chitaristului Keith Richards din trupa The Rolling Stones, a fost arestată şi pusă sub acuzaţie pentru posesie de droguri şi pentru vandalizarea cu graffiti a zidurilor unei clădiri din New York în urmă cu un an.

Theodora este fiica lui Keith Richards şi a fostului model Patti Hansen. Fiica chitaristului Keith Richards a apărut în diverse campanii publicitare lansate de branduri importante din lumea modei precum Tommy Hilfiger şi Burberry.

Hopper Jack Penn

Fiul lui Sean Penn a fost arestat din cauza drogurilor încă din timpul şcolii. La doar 16 ani, Hopper Jack a fost arestat în timp ce se afla la şcoala din Malibu. Este posibil ca la rebeliunile adolescentului să fi contribuit şi despărţirea părinţilor, Sean şi Robin Wright Penn. Vom vedea însă dacă fiul actorului va reuşi să stea departe de probleme pe viitor.

Redmond O'Neal

Fiul actorilor Ryan O'Neal şi Farrah Fawcett face parte dintre odraslele vedetelor care au întâmpinat probleme cu drogurile. Redmond a fost arestat şi pus sub acuzaţie pentru posesie de droguri în 2009.

Şi Ryan O'Neal care a fost nominalizat la Oscar în 1971 pentru rolul din "Love Story", a avut probleme cu justiţia, în 2007, când a tras un foc de armă în timpul unei dispute cu celălalt fiu al său, Griffin. Ryan O'Neal este şi tatăl actriţei Tatum O'Neal care a fost arestată şi ea în iunie 2008, la New York, pentru cumpărare şi deţinere de droguri.