Hollywood: 10 vedete cu sânii mari şi rochii mici. Iată-le pe cele mai dotate!

Vedetele sunt mândre nevoie mare de formele cu care au fost înzestrate de Mama Natură sau de bisturiul chirurgilor plasticieni. Astfel că, încercând să le pună în valoare cât mai bine, au tendinţa de a exagera. Rochii extrem de strâmte, decolteuri foarte adânci, sunt doar câteva dintre greşelile frecvent întâlnite printre ţinutele vedetelor. Iată câteva dintre femeile celebre care poartă rochii prea mici pentru a le ascunde rotunjimile.

Britney Spears

Frumoasa blondă a dezvelit un pic cam mult la o singură apariţie. Rochia aleasă de cântăreaţă este cu cel puţin un număr mai mică decât ce i s-ar potrivit. Însă Britney nu pare deloc "sufocată".

Monica Bellucci

Actriţa a devenit cunoscută pentru formele generoase şi decolteurile adânci. În această imagine, vedeta se pare că a exagerat puţin cu decolteul.

Susan Sarandon

Deşi actriţa acordă o mare atenţie imaginii sale şi, de cele mai multe ori, are o vestimentaţie impecabilă, se întâmplă să mai facă şi greşeli.

Sofia Vergara

Nici vedeta nu a rezistat tentaţiei de a-şi pune în evidenţă sânii. Priveliştea însă a fost una cu mult prea generoasă.

Katie Price

Katie este cunoscută pentru ţinutele care arată mult prea mult. Această rochie pare că va ceda în curând.

Katy Perry

Cântăreaţa a fost înzestrată cu forme pline şi nu ezită să le arate, spre bucuria fanilor.

Pamela Anderson

Deşi are 45 de ani, nu ezită să se mândrească cu sânii care au făcut-o celebră.

Elizabeth Hurley

Actriţei îi plac decolteurile generoase. Astfel că nu pierde nicio ocazie pentru a-şi etala nurii.

Halle Berry

Sarcina i-a adus actriţei un număr mai mare la sutien, iar decolteurile o arată din plin.

Salma Hayek

Nimeni nu spune că frumoasa actriţă nu are ce arăta, însă trebuie făcut cu limită, nu?