7 sportivi care au reprezentat România şi au fost implicaţi în scandaluri sexuale

11 Septembrie 2012
Unii dintre cei mai buni sportivi din România, care ne-au reprezentat peste hotare, la Olimpiade, campionate mondiale sau europene, au ajuns să facă ţara de râs.

Culmea, este vorba despre gimnaşti şi gimnaste care au ajuns chiar să câştige medalii la concursurile la care au participat în numele României.

Florea Leonida lucrează la bordel

La doar 25 de ani, a ajuns de pe podium direct la bordel. Este vorba despre gimnasta Floarea Leonida, fostă vicecampioană europeană şi mondială.

Pe pagina oficială a unui stabiliment de lux din Germania, Floarea este prezentată ca o rebelă, iar fotografiile postate pe acel site vorbesc de la sine. Cu toate că fosta sa colegă Cătălina Ponor a spus despre Floarea Leonida că este antrenoare de fitness în Germania, descrierea fostei sportive de pe site-ul bordelului este una care nu are nevoie de comentarii. Floarea se prezenta ca fiind o fată scundă, care are o constituţie atletică, este drăgăstoasă şi afectuoasă şi este expertă în masaj cu ulei, fetiş cu picioarele şi masturbare.

Din spusele clienţilor, Floarea primea 200 de euro pentru o oră de amor, dar nu era foarte bună la pat.

Corina Ungureanu, goală în Playboy

Un alt scandal în care a fost implicată o gimnastă a avut loc în anul 2000, atunci când Corina Ungureanu a pozat goală în paginile revistei Playboy. Această decizie a fostei campioane mondiale şi europene i-a făcut pe mulţi să o critice dur.

Mai mult, în anul 2002, alături de alte două colege, au realizat un filmuleţ în cadrul căruia erau apăreau goale, dar s-au şi lăsat fotografiate în poziţii indecente pentru revista „Shukan Gendai".

În anul 2008, Corina a apărut din nou în Playboy.

Lavinia Miloşovici s-a lăsat filmată goală

Considerată de mulţi ca fiind cea mai valoroasă gimnastă româncă a anilor '90, deoarece a cucerit 19 medalii olimpice şi mondiale, şapte dintre acestea fiind de aur, Lavinia Miloşovici a fost una dintre sportivele care au apărut goale lângă Corina Ungureanu, în anul 2002.

Claudia Presecan, dezbrăcată pentru japonezi

Cea de-a treia gimnastă care a apărut goală în paginile revistei „Shukan Gendai", dar şi în filmuleţul realizat pentru japonezi, a fost Claudia Presecan. Acesta a fost cel mai mare scandal sexual din sportul românesc, deoarece Corina Ungureanu, Lavinia Miloşovici şi Claudia Presecan apăreau, în unele secvenţe, îmbrăcate în echipamentul oficial al echipei României.

Vanda Hărădean a pozat şi ea în Playboy

După scandalul în care a fost implicată Corina Ungureanu deoarece a pozat în Playboy, a venit şi rândul Vandei Hărădean să fie în centrul atenţiei. Gimnasta care a câştigat argintul pe echipe la Olimpiada din 1992 a pozat tot în anul 2000 în Playboy.

Deoarece a fost pusă la zid pentru că a pozat goală, Vanda a plecat în Canada şi a devenit imediat o vedetă. Ea a reuşit să câştige de patru ori „Miss World Fitness" (2008, 2009, 2010, 2011).

Marian Drăgulescu şi Daniel Popescu, dezbrăcaţi pe lac

Dacă aveaţi impresia că doar gimnastele au dat-o în bară, ei bine, vă anunţăm că şi un gimnast a comis-o rău. Este vorba despre Marian Drăgulescu (foto mijloc), cel care şi-a bătut în trecut nevasta şi nu a plătit pensie alimentară pentru cei doi copii pe care îi au împreună.

Ziarul „Libertatea“ a intrat în posesia unei fotografii în care multiplul campion mondial şi european la gimnastică apare complet dezbrăcat, în largul unui lac, într-un moment de relaxare.

Alături de Marian Drăgulescu se află şi Daniel Popescu (foto stânga), medaliat cu bronz la JO de la Atena 2004, dar şi un prieten de-al celor doi.