Românii îi încurajează pe Samuel și Naomi Ciorap la Jocurile Paralimpice de la Londra, prima participare românească în proba de înot

Cu o lună înainte de startul Jocurilor Paralimpice de la Londra, Naomi și Samuel Ciorap, cei doi copii care reprezintă pentru prima dată România în proba de înot, vor putea asculta mesajele de susținere transmise de către români, cu ajutorul unei aplicații special create.

Cu o lună înainte de startul Jocurilor Paralimpice de la Londra, Naomi și Samuel Ciorap, cei doi copii care reprezintă pentru prima dată România în proba de înot, vor putea asculta mesajele de susținere transmise de către români, cu ajutorul unei aplicații special create.

Aplicația, lansată de către Olympus Dairy Industry, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa românească de lactate, este găzduită pe pagina oficială de Facebook a companiei, http://www.facebook.com/OlympusDairy/app_426848447357266, unde fiecare român este invitat să intre și să transmită urările către cei doi frați, ambii cu deficiențe de vedere. Mesajele vor fi transmise în format audio, astfel încât cei doi copii să se poată bucura de toate gândurile bune primite.

Lansarea aplicației face parte din campania “Hai România! Împreună putem învinge!” lansată recent de către Olympus, prin care eforturile echipei paralimpice de înot sunt susținute direct.

La baza acestei campanii se află o acțiune de colectare de fonduri pentru achiziționarea de echipament, asigurarea accesului la antrenamente și a prezenței echipei la Jocurile Paralimpice de la Londra, care se desfășoară în perioada 29 august – 9 septembrie. Astfel, pentru fiecare sticlă de lapte OLY vândută, Olympus va dona câte 10 bani echipei paralimpice de înot.

"Pentru Naomi și Samuel contează foarte mult să știe că au susținători. Această aplicație ne oferă posibilitatea ca toată lumea să se implice în cauza noastră, ceea ce ne bucură foarte mult. Vă invit alături de mine să îi sprijinim”, a declarat Sally Wood-Lamont, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic Român.

Până la startul în cursa pentru o medalie paralimpică, Samuel si Naomi se antrenează intens. – zilnic înoată aproximativ 10 kilometri, având săptămânal opt antrenamente la bazin și trei-patru la sala de forță.
Copiii vor pleca, la începutul lunii august, împreună cu antrenoarea lor, Emeșe Maniu, în Sierra Nevada, Spania, unde își vor putea efectua antrenamentele în condiții similare unei competiții precum cea din cadrul Jocurilor Paralimpice.
"Lupta este la fel de aprigă şi la fel de grea pentru toţi înotătorii din lume. Înotul este cea de a doua probă paralimpică în funcție de numărul de sportivi calificați, de aceea este nevoie de foarte multă muncă pentru a face o figură frumoasă la prima participare românească în această competiție”, a declarat Emese Maniu.

"Avem încredere în Naomi și Samuel și dorim ca ei să simtă că le suntem alături. Așadar, îi invităm pe toţi românii să îi încurajeze și, mai ales, să prețuiască valoarea acestor copii care luptă din greu pentru a înregistra performanțe remarcabile. Noi toți avem o mare responsabilitate față de ei și trebuie să arătăm că ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, prin acțiunile pe care le întreprindem”, a declarat Ilias Pliatsikas, Deputy Managing Director Olympus Dairy Industry.



Punând în centrul preocupărilor sale performanța, precum și grija față de persoanele cu deficienţe de vedere, Olympus a stabilit ca obiectiv major al acestei campanii creșterea nivelului de conștientizare cu privire la lucrurile de valoare pe care semenii noștri le înfăptuiesc, precum și la rezultatele excelente ale unei echipe paralimpice care merită pe deplin toată  aprecierea noastră.

Ca și strategie, sub conceptul umbrelă "Light in the Dark", compania sprijină permanent persoanele cu deficienţe de vedere, fiind prima și singura companie de bunuri de larg consum din România care are un ambalaj special conceput pentru acestea: capacul inscripționat în alfabetul Braille.

Grupul Olympus este prezent în România din 1999.

În ultimii 13 ani, a dezvoltat diverse programe de sprijinire a fermierilor români, în efortul de a îmbunătăţi metodele de creştere şi îngrijire a animalelor, pentru a atinge standarde superioare de calitate în ceea ce privește colectarea laptelui. În perioada 1999-2011, investiţia totală a grupului Olympus în România s-a ridicat la 70 de milioane de euro.

Grupul de firme, deținut de o familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, are sediul în Trikala, Grecia, și operează în 34 de ţări, inclusiv pe pieţe precum SUA, Germania şi Italia. În prezent, deţine cinci unităţi de producţie în Grecia, Bulgaria şi România, care produc lactate şi sucuri naturale.

Pentru mai multe informații, accesați www.olympusdairy.ro.