Crește copii curajoși și responsabili! Află cum la o nouă conferinţă susținută de Alfie Kohn!

Alfie Kohn, autorul bestseller-urilor Parenting neconditionat și Pedepsit prin recompense revine pentru a treia oară la București, pe 21 mai 2016, pentru o nouă serie de conferințe. Evenimentul va avea loc pe 21 mai 2016, la MNAR, sala Auditorium, începând cu ora 10.00.

Conferințele din 21 mai cuprind două module: Conferița I se va desfășura între 10:00 - 13:00 și va aborda subiectul Parentingului necondiționat, iar conferinta a doua, care va avea loc între 14:30 - 17:30, în aceeași zi, va fi un adevărat argument împotriva competiției. La eveniment cei prezenți vor afla de ce adultul este cheia în relaţia copil-părinte şi de ce faptele, vorbele si atitudinea sa garantează dezvoltarea pozitivă a copilului.

“Mă bucur mult că am ocazia să vă vorbesc, în București, pentru a treia oară în patru ani! Pe de o parte, am să invit părinții să reflecteze la principalele aspecte legate de creșterea copiilor.

Voi argumenta că nu contează cel mai mult doar că-i iubim, ci cum îi iubim - necondiționat. Adică îi iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac. Chiar mai important este ca ei să simtă că sunt iubiți astfel. În loc să controlăm copiii prin pedepse și recompense, trebuie să colaborăm, să rezolvăm împreună problemele, și pe lângă asta, ei să știe că li se poartă de grijă într-un mod care nu depinde de felul în care se poartă.”, spune Alfie Kohn despre evenimentul din 21 mai 2016.

Împreună cu Alfie Kohn și TOTUL DESPRE MAME vom discuta la conferinţă despre copiii curajoși și responsabili, despre copiii crescuți cu stimă de sine şi respect pentru ceilalţi şi nevoile lor, despre copiii și părinții cu încredere în ei.
Vom arăta că susținem cu adevărat generația de mâine, accentuând că reuşita ei stă în puterile noastre.

„Anul acesta le voi vorbi părinților și despre un subiect anume, relevant nu doar pentru copii cât pentru întreaga noastră cultură: competiția și efectele sale distructive. Indiferent dacă vom discuta despre țara mea (Statele Unite), unde victoria e o adevărată religie de stat, sau țara voastră, unde concursurile sau competiția reprezintă drumul spre prosperitate, e dificil uneori să înțelegem că este mai fructuos să lucrăm împreună, decât să încercăm să ne înfrângem reciproc.
În prelegerea mea, am să vă explic cât de dăunător este pentru copii să-i întoarcem unul împotriva altuia, prin concursuri - la școală, la joacă, acasă. Adevărata alternativă la "premiul întâi" nu este "premiul al doilea"; ci să ne putem debarasa cu totul de acest context, de pierdere-câștig.“, mai adaugă Alfie Kohn

Conferințele lui Alfie Kohn, organizate de TOTUL DESPRE MAME, se adresează părinților,  pedagogilor și specialiștilor care au înțeles principiile parenting-ului necondiționat și importanța lui în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului.