În România interbelică, într-o perioadă în care aviația era încă un domeniu nou, riscant și aproape exclusiv masculin, Ioana Cantacuzino a ales să își construiască viața în jurul zborului. Provenea dintr-o familie aristocratică importantă, dar numele Cantacuzino nu a fost singurul lucru care a făcut-o remarcată. A devenit prima femeie care a obținut în România un brevet de pilot și, mai târziu, prima femeie care a condus o școală de aviație din țară.
Viața ei a traversat însă una dintre cele mai tulburi perioade din istoria României. După anii de entuziasm în care aviația părea să reprezinte viitorul, Ioana Cantacuzino avea să treacă prin moartea fratelui ei, dificultăți financiare, arestări, domiciliu forțat și, în cele din urmă, izolarea de la Călimănești. A murit în 1951, la numai 56 de ani, iar locul exact al mormântului său nu mai este cunoscut astăzi.
Cine a fost Ioana Cantacuzino
Ioana Maria Cantacuzino s-a născut la 2 septembrie 1895, la Islaz, în județul Brăila. Documentele păstrate în fondul personal Ioana Cantacuzino de la Arhivele Naționale Vâlcea o menționează ca fiică a inginerului Ion G. Cantacuzino și a Mariei Ion Fălcoianu. Părinții săi aveau să se căsătorească ulterior, în 1904, la Paris.
Tatăl ei fusese educat în Franța, la Liceul Louis-le-Grand și apoi la École Centrale, devenind inginer. A lucrat în domeniul infrastructurii feroviare și a fost implicat în proiecte importante de modernizare. Ioana a crescut, așadar, într-un mediu în care tehnica, educația și ideea de progres nu erau deloc străine.
Familia Cantacuzino avea însă să joace un rol și mai direct în apropierea ei de aviație prin fratele său, Mircea Cantacuzino.
Fratele care i-a deschis drumul către aviație
Mircea Cantacuzino a fost unul dintre pionierii aviației civile românești. În 1928 a pus bazele la București unei școli civile de pilotaj, într-o perioadă în care avioanele de turism reprezentau încă o noutate pentru publicul larg. Școala avea să devină una dintre instituțiile importante pentru formarea piloților civili din România interbelică.
Ioana nu a rămas doar în apropierea proiectului fratelui ei. În același an, 1928, a devenit cursantă a școlii și a început pregătirea pentru zbor.
Instructorul ei a fost locotenentul aviator Octav Oculeanu. În august 1928, Ioana a început zborurile în dublă comandă, făcând primii pași spre o performanță care, pentru o femeie din România acelor ani, era cu totul neobișnuită.
Prima femeie care a primit un brevet de pilot în România
În 1930, Ioana Cantacuzino a obținut brevetul de pilot de turism, devenind prima femeie care primea un asemenea brevet în România.
Sursele istorice o indică drept posesoarea primului brevet românesc acordat unei femei pilot.Este importantă însă o distincție.
Ioana Cantacuzino nu a fost prima româncă din istorie care a devenit pilot. Acest titlu îi aparține Elenei Caragiani-Stoenescu, care obținuse brevetul internațional de pilot în Franța, în 1914, după ce autoritățile române îi refuzaseră posibilitatea de a fi brevetată în țară.
Ioana Cantacuzino a fost, așadar, prima femeie brevetată ca pilot chiar în România, într-un moment care arată și cât de mult se schimbase societatea românească față de anii în care Elena Caragiani fusese obligată să plece în Franța pentru a-și urma pasiunea.
A participat la raiduri aeriene încă înainte de brevet
Ioana Cantacuzino nu era atrasă de aviație doar ca hobby elegant al aristocrației interbelice.
În octombrie 1929, înainte de obținerea brevetului, a participat la unul dintre primele raiduri în formație ale aviației românești de turism. Traseul pornea din Germania și ajungea în România, trecând prin Praga, Olomouc, Cracovia, Cernăuți și Iași. Ioana Cantacuzino se afla într-unul dintre echipaje, alături de Lucien Lévi.
În anii următori avea să participe și la alte evenimente și raiduri organizate pentru promovarea aviației.
Sursele dedicate istoriei școlii menționează, de exemplu, participarea sa în 1937 la un raid desfășurat pe ruta București–Constanța–Galați–Iași–Cernăuți, alături de alte nume importante ale aviației românești, printre care Marina Știrbey și Constantin „Bâzu” Cantacuzino.
Moartea lui Mircea Cantacuzino i-a schimbat viața
Succesul Ioanei a venit aproape simultan cu una dintre cele mai mari tragedii ale vieții sale.
La 25 mai 1930, Mircea Cantacuzino a murit într-un accident aviatic. Până în acel moment, reușise să formeze zeci de cursanți și construise una dintre primele structuri importante ale aviației civile românești.
În loc să lase proiectul să dispară odată cu fratele ei, Ioana Cantacuzino a decis să îl continue.
La numai câteva zile după accident, la 1 iunie 1930, a fost înființată Asociația pentru Propășirea Turismului Aerian „Mircea Cantacuzino”, iar activitatea școlii a continuat.
Ioana a preluat conducerea școlii și a devenit astfel prima femeie aflată la conducerea unei instituții de acest tip din România.
A condus școala prin anii grei ai crizei economice
A conduce o școală de aviație la începutul anilor 1930 nu însemna doar pasiune pentru zbor.
Avioanele erau scumpe, întreținerea lor costa, iar pregătirea piloților presupunea resurse considerabile.Ioana Cantacuzino a trebuit să mențină școala în viață tocmai în anii în care România și Europa traversau efectele Marii Crize Economice.
În 1931, școala a fost recunoscută drept școală oficială de pilotaj a Aeroclubului Regal al României. În același timp, lipsa resurselor a dus pentru o perioadă la întreruperea cursurilor. Activitatea avea să fie reluată în 1932 cu sprijinul Asociației Române pentru Propaganda Aviației, care a pus la dispoziția școlii un avion.
Ioana a continuat să dezvolte școala și să promoveze aviația civilă, inclusiv prin participarea la mitinguri și competiții și prin dezvoltarea unei biblioteci de specialitate începută de fratele său și pusă ulterior la dispoziția publicului.
A contribuit la deschiderea aviației pentru femei
Poate cea mai importantă moștenire a Ioanei Cantacuzino nu este însă doar brevetul ei.
Într-o societate în care pilotajul era considerat aproape exclusiv o activitate masculină, ea a susținut activ ideea că femeile pot deveni piloți. Studiile istorice despre aviația românească subliniază eforturile sale de a combate prejudecățile referitoare la femeile aviator.
Școala pe care a condus-o a devenit ulterior locul în care s-au pregătit și alte femei importante pentru istoria aviației românești.
Printre cele care au trecut prin această școală s-a numărat Marina Știrbey, una dintre cele mai cunoscute aviatoare române și inițiatoarea proiectului care avea să ducă la formarea celebrei „Escadrile Albe”.
Din această perspectivă, influența Ioanei Cantacuzino depășește propria sa carieră de pilot. Ea a contribuit la construirea unui mediu în care alte femei au putut zbura.
Școala „Mircea Cantacuzino” a devenit un nume important în aviația civilă
Activitatea școlii a crescut semnificativ în anii 1930. Proiectele dedicate istoriei instituției arată că aceasta a ajuns să formeze o parte importantă dintre piloții civili ai epocii, iar anul 1936 a reprezentat unul dintre momentele de vârf în ceea ce privește zborurile, raidurile și brevetele obținute.
În 1937 a fost deschisă și o secție pentru cei care doreau să învețe zborul cu planorul.
Pentru Ioana Cantacuzino, ceea ce începuse drept pasiunea comună pentru aviație a doi frați devenise o instituție care contribuia efectiv la dezvoltarea aviației civile românești.
O biografie care are și o parte politică dificilă
Viața Ioanei Cantacuzino nu poate fi separată complet de climatul politic extrem de tensionat al României de la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940.
Surse istorice o plasează, asemenea altor membri ai familiei Cantacuzino, în apropierea mișcării legionare.
Această asociere a avut consecințe directe asupra vieții sale. Un studiu publicat de Arhivele Militare Naționale arată că a fost arestată atât în timpul regimului lui Carol al II-lea, cât și în perioada lui Ion Antonescu.Există unele diferențe între surse în privința cronologiei exacte a ultimilor ani ai școlii și a detenției sale, însă este bine documentat faptul că activitatea Ioanei Cantacuzino a fost grav afectată de conflictul politic al epocii.
O sursă dedicată istoriei sale indică faptul că a fost arestată la 10 octombrie 1939, iar la 18 decembrie 1939 i-a fost stabilit domiciliu forțat în sudul Basarabiei.
Un studiu al Arhivelor Militare notează că a fost ulterior încarcerată și în timpul regimului Antonescu și că a fost eliberată la 18 mai 1941.
Acest capitol este important pentru înțelegerea biografiei sale, dar trebuie separat de contribuția sa profesională la aviația civilă. Istoria Ioanei Cantacuzino este una complexă, în care pionieratul tehnic și emanciparea feminină coexistă cu implicarea într-o epocă politică extrem de radicalizată.
Retragerea la Călimănești
După încheierea perioadei în care a putut activa în aviație, Ioana Cantacuzino s-a retras la proprietatea familiei de la Călimănești.
Acolo avea să își petreacă ultimii ani ai vieții.
După instaurarea regimului comunist, situația sa a devenit și mai dificilă. Sursele dedicate biografiei sale menționează supravegherea de către autoritățile de securitate, iar documentele istorice descriu ultimul deceniu din viața ei ca pe o perioadă marcată de sărăcie, boală și izolare.
Contrastul este puternic: femeia care, în anii 1930, conducea o școală de aviație și participa la raiduri aeriene își petrecea ultimii ani departe de aerodromurile pe care își construise cariera.
A murit la numai 56 de ani
Ioana Cantacuzino a murit la Călimănești la 15 decembrie 1951. Avea 56 de ani.
Destinul ei are și un epilog straniu. Sursele care documentează istoria școlii și biografia sa afirmă că, în urma unor lucrări efectuate ulterior în cimitirul din Călimănești, amplasamentul exact al mormântului nu mai este cunoscut.
O femeie care avusese un rol important în nașterea aviației civile românești a ajuns astfel să nu mai aibă nici măcar un mormânt identificat cu certitudine.
De ce este importantă Ioana Cantacuzino
Ioana Cantacuzino nu a rămas în istorie doar pentru că a fost „prima”.
A fost prima femeie care a primit un brevet de pilot în România, dar realizarea ei cea mai importantă poate fi faptul că nu s-a limitat la propriul zbor.
A condus o școală de aviație, a susținut pregătirea altor piloți, a promovat aviația civilă și a ajutat la normalizarea ideii că o femeie poate ocupa un loc în cabina de pilotaj.Activitatea ei s-a desfășurat într-o perioadă în care această idee era departe de a fi evidentă.
Elena Caragiani fusese obligată cu numai 16 ani înainte să meargă în Franța pentru a obține brevetul pe care România refuzase să i-l acorde. În 1930, Ioana Cantacuzino primea primul brevet românesc acordat unei femei.
Această diferență spune ceva nu doar despre cele două femei, ci și despre schimbarea unei societăți.
O prințesă într-o lume a motoarelor și aerodromurilor
Imaginea Ioanei Cantacuzino este interesantă și prin contrast.
Era o femeie provenită dintr-o veche familie aristocratică, într-o epocă în care rolurile sociale ale femeilor erau încă puternic limitate, dar și-a ales un domeniu asociat cu tehnologia, riscul și modernitatea.
Nu a rămas spectator la aventura aviației românești, ci a devenit unul dintre oamenii care au construit-o.
A învățat să piloteze, a participat la raiduri, a continuat proiectul fratelui ei după moartea acestuia și a condus o școală într-un moment în care foarte puține femei ocupau asemenea poziții.
Destinul ei nu a fost unul liniar și nici lipsit de controverse. Tocmai de aceea, Ioana Cantacuzino merită privită dincolo de formula simplă de „prima femeie pilot brevetată în România”.
Povestea ei vorbește despre pionierat și emancipare, dar și despre fragilitatea destinelor individuale într-o Românie care, în numai două decenii, a trecut de la optimismul și modernizarea perioadei interbelice la dictaturi, război și apoi comunism.
Sursă foto: Facebook