Cele mai frumoase femei care practică sporturi brutale. Arată uimitor!
Anastasia Yankova
Anastasia Yankova este o campioană Muay Thai din Rusia, care a intrat de curând într-una dintre cele mai mari competiții MMA din Statele Unite, organizată de compania Bellator. Anastasia, în vârstă de 25 de ani, se numără printre cele mai frumoase sportive MMA din lume.
Michelle Waterson
În vârstă de 30 de ani, Michelle Waterson este o luptătoare MMA în cadrul Ultimate Fighting Championship (UFC), una dintre cele mai cunoscute astfel de competiții din lume. Nu doar că este o luptătoare desăvârșită, dar puțini știu că Michelle și-a început de fapt cariera ca model, după absolvirea liceului. Aceasta s-a născut în Statele Unite, dar are origini thailandeze și practică artele marțiale de la vârsta de zece ani.
Ronda Rousey
Ronda Rousey, în vârstă de 29 de ani, este una dintre cele mai cunoscute luptătoare de arte marțiale mixte din lume. Este prima femeie din Statele Unite care a câștigat o medalie olimpică la judo, performanță pe care a obținut-o la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, unde a luat medalia de bronz. Popularitatea sa a crescut foarte mult după numeroasele trofee câștigate în cadrul UFC. În 2015 a fost a treia cea mai căutată persoană din lume pe Google.
Jordan McDonald
Kyra Gracie
Kyra Gracie este o luptătoare de jiu-jitsu din Brazilia, care impresionează nu numai prin realizările sportive, dar și prin frumusețea sa. Kyra face parte din familia care a pus bazele jiu-jitsu în Brazilia și care a contribuit la dezvoltarea artelor marțiale în această țară.
Miesha Tate
Jinh Yu Frey
În vârstă de 31 de ani, Jinh Yu Frey este o luptătoare americană de origine asiatică ce activează în categoria MMA numită Atomweight, ceea ce înseamnă că are o greutate de sub 48 de kilograme. Dar frumoasa Jinh Yu Frey este firavă doar în aparență.
Gina Carano
Deși nu mai activează în competițiile de arte marțiale mixte, Gina Carano rămâne una dintre cele mai sexy luptătoare din istoria MMA. Aceasta s-a axat acum pe cariera în actorie, reușind să obțină roluri în filme de succes precum Fast & Furious 6 sau Deadpool.
Kailin Curran
Kailin Curran, născută în Hawaii, Statele Unite, este o luptătoare de arte marțiale mixte care activează în competiția UFC. Luptătoarea în vârstă de 25 de ani nu este recunoscută doar pentru performanțele sale sportive, ci și pentru frumusețea sa.
Paige VanZant
Și Paige VanZant a fost inițial model, pentru ca apoi să renunțe la modelling în favoarea unei cariere în lumea sportului MMA. Paige a participat la una dintre edițiile "Dansez pentru tine" din Statele Unite.