Şi bărbaţii au suflet. Nu mai pot să aştept primăvara. Mi-e dor de aroma ta de ceai verde!

E tot mai frig, iar zâmbetul tău e singura certitudine de care pot să mă agăţ. Parfumul părului tău, atingerea, toate sunt cadouri care mă aşteaptă dacă ajung

Îmi încalţ bocancii, îmi pun haina groasă, pe cap îmi trag un fes demodat. Mănuşile s-au găurit la un deget. Pornesc prin zăpadă. Pornesc să te caut. Câmpul e pustiu, frigul mă împresoară, dar sper să te găsesc. Urmele mele desenează o linie întreruptă ce se pierde în zare. Mă pierd şi eu.
Am plecat la drum din disperare. E o călătorie în timp, e o furie. O să ajung la casa mică din lemn, o casă din poveste pe care cu braţele mele ţi-am ridicat-o, iar tu te afli acolo, la gura sobei şi mă aştepţi cu o cană de ceai în mâini.

paul-teodorescu