Cand vine barza, pleaca pisica!?!

Vine barza! Bucurie mare! Nu, nu e vorba despre sosirea berzelor, acesti vestitori ai primaverii, pe care multi dintre noi nici nu-i observa, absorbiti fiind de multimea...

Vine barza! Bucurie mare! Nu, nu e vorba despre sosirea berzelor, acesti vestitori ai primaverii, pe care multi dintre noi nici nu-i observa, absorbiti fiind de multimea de griji si preocupari zilnice. Ele au ramas poate doar o amintire placuta a copilariei unora dintre noi, dar si explicatia puerila oferita de cei "mari" pentru copilul care afla ca, in curand, va avea o surioara sau un fratior.

Desigur, nimic nu se compara cu primavara asternuta in sufletele tinerei familii la vestea ca in curand vor fi parinti. Este firesc ca aceasta sa se intample in orice familie si declanseaza, cum e si de asteptat, o serie de pregatiri pentru fantasticul eveniment.

O avalansa de "sfaturi binevoitoare", provenite de la prieteni, rude, vecini sau colegi de serviciu ii asalteaza pe tinerii viitori parinti care, nauciti de atatea pareri, uneori contradictorii, nu stiu daca vor decora dormitorul copilului in roz sau bleu, daca patutul va fi mai aproape de lumina sau mai departe de fereastra, ferit de curent etc. Povetele curg necontenit, chiar si de la cei care nu au avut copii si se considera o "enciclopedie" in domeniu. Viitorii parinti se simt in final descumpaniti si isi creeaza o multime de false probleme, simtindu-se singuri si neajutorati in fata marelui eveniment - nasterea copilului. De aceea, ei vor accepta orice sfat, mai ales daca vine de la persoane "autorizate".

"Dar cu pisica ce faceti?"
Si cand toate pareau sa se linisteasca, adica se hotaraste culoarea dormitorului, modelul de scutece potrivit, vitaminele, hrana artificiala, iata ca o colega de birou lanseaza, asa ca din senin, intrebarea: "Dar cu pisica ce faceti?". "Nu stiu, nu am hotarat.", raspunzi naucita de intrebarea cu efect de trasnet; pentru ca, trebuie sa recunosti, in sinea ta, ca ai omis-o de pe lista.

Si tu, care credeai ca s-au rezolvat toate pregatirile pentru eveniment, tot ti-a scapat ceva si poate ca ceva important. Acasa, mimand indiferenta, lansezi cu jumatate de glas partenerului tau aceeasi terifianta intrebare: "draga, dar cu pisica ce facem?".

O noua intrebare lansata nu duce lipsa de sfaturi "binevoitoare". "Trebuie sa scapati de pisica !!!" este ideea care va asalteaza din cele mai multe directii, de la bunici, vecini sau alti "atotstiutori", pana la persoane care nu au avut in viata lor un animal, dar au auzit "multe". Deja noptile va sunt chinuite de cosmaruri, in care "imense gheme de par" de pisica il sufoca pe viitorul copil, inca nenascut. Chistul hidatic si alte nemaiauzite si infioratoare boli va obsedeaza permanent constientul si, in cele din urma, luati singura decizie care credeti ca va scapa de toate problemele.
Si ea, pisica iubitoare, care a tors de multe ori, intre voi doi, la gura sobei in noptile tarzii de iarna, care v-a bucurat cu nenumaratele jocuri si tumbe pe care le-ati inventat impreuna, ea, care v-a crezut intotdeauna prietenii ei, apare deodata in rolul de "intrus", un rol in care nu poate intelege cum a ajuns.

Sa nu credeti ca nu va observa ca v-ati schimbat comportamentul fata de ea, ca mangaierile voastre sunt false si ca o fixati cu privirea intr-un mod ciudat, semnificativ si neobisnuit in acelasi timp. Este insa gata sa accepte cu o demnitate inegalabila orice hotarare veti lua in privinta ei. Sa nu va asteptati sa si inteleaga gestul vostru, acela de a o indeparta din caminul familial, fara sa fii gresit cu ceva. Odata decizia luata si gasita noua ei locuinta, trageti la sorti cine va comite ingratul gest: scoti din debara o geanta veche de voiaj, o deschizi si, cu lacrimi in ochi, pleci sa cauti pisica prin casa (care parca, presimtind ceva, e de negasit!).


Stop! Opriti scenariul aici!

Cu siguranta, mai bine pentru toti ar fi sa consulti doi specialisti, de preferinta un medic veterinar si un medic uman, a caror competenta si pregatire in domeniu sa fie confirmate public (medici cu experienta, cadre universitare sau medici specialisti de laborator). Nimeni nu contesta faptul ca exista destul de multe zoonoze (boli care se transmit de la animal la om), dar majoritatea acestora pot fi prevenite sau combatute eficient daca sunt diagnosticate la timp.

Nu recomand indepartarea pisicii din familie, decat daca exista motive intemeiate, care pot pune in pericol sanatatea nou-nascutului (avand in vedere ca micutul nu-si poate lua masuri de igiena elementara). Un sfat important ar fi sa cereti parerea mai multor specialisti si nu numai unuia singur, iar daca parerile nu coincid, atunci faceti o medie a acestor opinii si veti merge cu siguranta in directia corecta.

De cele mai multe ori, o deparazitare interna si externa a pisicii este deosebit de eficienta si, repetata la un interval de 3-4 luni, va scuteste de multe neplaceri si surprize. In ceea ce priveste indepartarea pisicii, odata cu venirea pe lume a unui copil, situatia trebuie analizata diferentiat.
1. Daca ai deja un copil mic sau astepti unul in curand, abtine-te de la adoptarea unei pisici. Poti sa astepti momentul potrivit, adica peste 8-12 ani. Atunci vei putea sa adopti fara probleme un pisoi, mai ales ca timpul liber il vei darui de acum, aproape in totalitate, "juniorului".
2. Daca aveti deja o pisica, la venirea pe lume a copilului, nu procedati la indepartarea ei, dacat daca aceasta masura va este recomandata de specialist sau se impune, ca fiind absolut necesara din motive obiective.

Si atunci, nu o aruncati la intamplare in bratele primului "binevoitor" care se ofera sa va "ajute". Este bine sa o plasati tot in familie, la rude, parinti, bunici, unde sa o puteti vizita macar periodic, desi nu stiu daca va va placea indiferenta si inflexibilitatea cu care va va "trata" in cursul acestor vizite. Trebuie sa stiti insa ca sub aceasta "masca" impasibila, ea totusi sufera si acesta este singurul mod in care va sanctioneaza pentru nemeritata "pedeapsa".

Repet, daca este absolut necesar, adica indicatiile provin din surse autorizate si nu alarmiste, se poate indeparta pisica, dar numai dupa ce ati incercat si alte solutii posibile in afara de cea radicala. De exemplu, copiii (dar si adultii) pot face uneori reactii alergice, la apropierea unei pisici, explicatia fiind prezenta parului de pisica. De unde tragem o concluzie pripita, si anume: toate pisicile au par (cu exceptia poate a pisicii Sphynx), deci nu poti tunde permanent si nici nu poti scapa de parul nedorit, care produce alergie.

Conluzie: Este necesar sa dam pisica?

Nu, pentru ca o simpla spalare a pisicii poate diminua sau chiar anula acest inconvenient, deoarece responsabila pentru producerea alergiei este de fapt saliva pisicii de pe firele de par (pisica "se spala" singura) si o componenta a acesteia este de fapt alergenul. Iata cum o simpla toaletare mai frecventa (lunara, nicidecum saptamanala sau zilnica, care se va face obligatoriu cu sampon special pentru pisici) poate rezolva problema abandonului unei pisici "incriminate". In acelasi mod se poate reduce si cantitatea de "par mort", care pluteste prin locuinta sau se poate impiedica vehicularea oualor de paraziti prezente pe firele de par.


Igiena personala - o posibila solutie

De asemenea, atunci cand copilul are varsta potrivita, trebuie sa-i imprimam cateva masuri de igiena personala absolut obligatorii cum ar fi: spalarea mainilor inainte de masa (mai ales daca s-a jucat cu pisica), spalarea cu atentie a fructelor si a legumelor.

Sa nu uitam ca daca vom solicita o statistica in laboratoarele umane de profil vom fi uimiti sa constatam ca un procent semnificativ (aproximativ 40%) dintre bolnavii diagnosticati cu "chist hidatic" cu diverse localizari, nu au si nici nu au avut vreodata un animal de agrement in apropiere. De unde concluzia ca masurile de igiena personala nu prea sunt respecate, din ignoranta sau necunoastere.

Dar nu avem voie sa ne ascundem dupa propria lipsa de informare, pentru a ne justifica anumite actiuni lipsite de responsabilitate, cum ar fi abandonul unei pisici, din motive "prezumptive".

Am scris aceaste randuri, "calcand" poate mai putin pe latura psihologica felina, dar cu referire la psihologia posesorului de pisica, in folosul ambelor parti. Speranta mea sincera este ca va veni ziua in care sosirea berzelor va aduce primavara si in sufletul pisicii noastre, iar ea nu va mai fi obligata "sa-si faca bagajele" si sa plece in pribegie, precum pasarile calatoare, la venirea toamnei. De noi depinde ca aceasta "toamna" a ignorantei si iresponsabilitatii umane sa nu mai existe.