Dogo Canario - un paznic sentimental

Originar din insulele Gran Canaria si Tenerife, Dogo Canario (denumit la inceput Perro de Presa Canario) reprezinta rezultatul incrucisarilor dintre indigenul Bardino Majorero...

Originar din insulele Gran Canaria si Tenerife, Dogo Canario (denumit la inceput Perro de Presa Canario) reprezinta rezultatul incrucisarilor dintre indigenul Bardino Majorero - stramosul sau din insula Fuerteventura - si cainii de tip molosoid proveniti din afara arhipelagului. Se pare ca primii mateloti sositi in zona in secolele al XIV-lea si al XV-lea au intalnit aici exemplare canine de talie mare.

Pamantul pe care tocmai calcasera a primit denumirea de Insulele Canare, adica "insulele cu caini", in latina cuvantul "canis" insemnand caine. Mai tarziu, micile pasari galbene, raspandite in toata lumea, au ajuns sa poarte numele locurilor de bastina.

Asadar, nu cainii si-au luat numele dupa insulele Canare, ci invers.

Originea si raspandirea rasei
Despre Bardino Majorero nu exista prea multe insemnari. Se stie doar ca era un bun paznic la vite. Avea blana semilunga si o fizionomie normala (nu era de tip molosoid). Din ilustratii reiese ca nu era nici prea estetic, dar bastinasii nu erau interesati de acest aspect, ci de puterea sa de munca si de capacitatea de aparare a turmelor de vite.

Accentuam faptul ca aceasta rasa a fost creata pentru lupte si munca, crescatorii incercand sa pastreze anatomia perfecta si agilitatea si sa evite trasaturile molosilor "... mari si admirabili, dar greoi si inutili.

Nu suporta caldura, desi stramosii lor provin din zone tropicale.

Miscarea a fost cea mai importanta in viata lor, dar azi sunt inactivi si au o viata scurta". Prin aceste conceptii, rasa a continuat sa-si mentina sanatatea, mostenind cele mai bune caracteristici atat de la Alano, cat si de la cele doua rase englezesti.

Ce inseamna un "cap bun"
Pentru a evalua corect exemplarul pe care dorim sa-l achizitionam, trebuie sa acordam importanta mai ales anumitor detalii. Capul cainelul trebuie sa fie intotdeauna puternic si masiv, proportional cu corpul.
Lungimea capului ideal reprezinta 40% din inaltimea la greaban, iar proportia craniu/bot este de 6:4.

Botul ideal este lat si indesat. Muschii fetei trebuie sa fie reliefati, armoniosi.

Zona din varful capului trebuie sa fie aplatizata, ceea ce da impresia de cutie dreptunghiulara. Fruntea si botul trebuie sa fie, de asemenea, aplatizate.

In prezent, Perro de Presa Canario este una dintre cele mai cunoscute si cele mai bune rase de paza si aparare. Odata pornit la atac, acestui caine neinfricat, nu-i sta in cale nici un obstacol. Adora copiii si se ataseaza puternic de familia sa. Desi are un fizic robust, care inspira frica, el are nevoie si depinde de dragostea stapanilor.

Nu suporta locurile inchise, de aceea nu este indicat sa fie tinut in tarcuri sau in locuinte nespatioase.

Incoruptibil, el nu va putea fi mangaiat de straini. De multe ori, nici in prezenta stapanului nu accepta necunoscuti pe teritoriul sau. Cu alti caini este agresiv, trasatura mostenita de la stramosii "gladiatori". Dresat cu dragoste si pricepere, Perro de Presa Canario se poate transforma, insa, intr-un companion ascultator si devotat.

Din anul 2003, rasa este recunoscuta provizoriu de catre FCI si reprezinta o atractie de necontestat a expozitiilor canine.