Chiar daca nu e foarte mare, e isteata foc, iar multi au fost convinsi de atuurile ei si nu de ale PSP-ului.
Salutare fani ai PSP-ului. Suntem perfect constienti de prezenta voastra in numar mare si de privirile amenintatoare care ne vizeaza. Totusi, pentru a clarifica situatia de la inceput, va spunem ca suntem posesori de PSP si ca am fost convinsi de calitatile greu de combatut, care fac din PSP un gadget remarcabil, dar in mare incompatibil cu ritmul vietii contemporane.
Timpul este principalul inamic al unui gamer, iar chestia asta poate fi confirmata de toti cei care s-au pierdut intr-un quest pret de mult mai multe ore decat si-au propus la inceput, la fel vor confirma si cei care au tastatura marcata de mucurile de tigara, care au cazut victime ale neatentiei jucatorului mult prea ocupat cu macelarirea diverselor creaturi.
Din pacate, biologii si medicii ne incadreaza la categoria adultilor, desi de cele mai multe ori comportamentul nostru ti-ar da de gandit. Iar odata cu eticheta aceasta ti se trantesc in carca o groaza de responsabilitati “mancatoare de timp liber”, deci agendele noastre gem de “intalniri in interes de serviciu”, conferinte de presa, teste si alte minuni de genu’. Asta inseamna ca acele putine momente in care apucam sa jucam ceva... orice... sunt atat de pretioase si le vanam cum putem. In metrou, la munca in pauza de tigara sau acasa, DS Lite e jucaria preferata a unui amarat mereu in criza de timp. Consola e mica si usoara, deci o poti avea mai mereu la indemana (la un moment dat chiar aveam un buzunar special pentru DS Lite la geaca, din care extrageam ultra-rapid consola si valorificam orice secunda libera, dar expertii intr-ale modei m-au taxat urgent si-am ramas fara ascunza-toarea de consola). Ar fi un pacat incalificabil sa nu amintesc DS-ul original, care nu era deloc light. Desi a avut o viata relativ scurta, a fost o aparitie curajoasa, iar spiritul sau este continuat de mult mai “aratosul” DS Lite. Salutari si respect.
Infrastructura DS Lite-ului se potriveste gamerului “oportunist”. Jocurile specifice DS-ului se incarca de pe cartridge inainte ca usile metroului sa se inchida, iar pana ajungi la prima statie, deja esti cufundat in actiunea jocului. Mario Kart DS, Brain Training sau Mario vs Donkey Kong 2: March of the Minis, un fel de puzzle gen Lemmings sunt doar cateva exemple de titluri ale DS-ului care se preteaza sesiunilor ultra-rapide de joc la intensitate maxima.
Pe langa DS, PSP-ul se misca in reluare din cauza jocurilor de pe discurile UMD. De obicei, calatoria mea cu metroul dureaza vreo 17 minute, iar o felie prea consisenta din timp nu fac decat sa-l astept pe PSP sa binevoiasca sa se incarce. Chiar daca grafica jocurilor e intr-adevar excelenta, sacrificiul de timp e prea important. Exista si exceptii, printre care Loco Roco si Gripshift, dar daca m-as afla intr-un avion in picaj si as avea timp doar pentru un ultim joc, as alege DS-ul. Si masca de oxigen...
La asta se reduce toata explicatia - ce alegem cand iesim pe usa: PSP-ul, vreo carte imprumutata de la biblioteca, DVD-ul inchiriat, banii de benzina... sau DS? Nintendo nu va fi niciodata uitat.
Articol furnizat de Revista Stuff.