Ştirea că o fetiţă în vârstă de zece ani a născut a făcut înconjurul întregii lumi. Bineînţeles că fetiţa era româncă, iar naşterea a avut loc în Spania. Mama fetei a declarat la televiziune că ”la noi aşa ceva e normal”, referindu-se la faptul că fac parte din comunitatea de ţigani.
Publicul din România e obişnuit cu astfel de ştiri şocante. Am asistat cu toţii neputincioşi la nunţile între minori, la răpirea unor fetiţe pentru a se căsători cu viitori prinţi ţigani în vârstă de 5 ani. Dar pentru publicul european e şocant să afle că o fată de clasa a patra a născut.
Pare că asistăm la un complot ciudat de distrugere a copilăriei. Pe de-o parte o minăm cu o civilizaţie tot mai sofisticată care are tendinţa să-i maturizeze pe cei mici de la vârste fragede, pe de altă parte, obiceiuri barbare, fanatismul religios şi lipsa de educaţie scurtează şi dramatic copilăria.
Vinovăţia şi părintele copil
În zilele noastre nu e normal ca o fetiţă de zece ani să nască. Lăsăm la o parte morala, dar, în mod pragmatic, nu e pregătită să facă faţă creşterii unui copil. E ca şi cum l-ai condamna pe nou-născut la moarte. E greu să fii părinte chiar şi la treizeci de ani. Şi atunci ai nevoie de ajutor ca să creşti un copil. Cei care au lăsat să se întâmple acest lucru sunt nişte bestii care au distrus cel puţin două vieţi.
Nu cred că trebuie să ne simţim responsabili de faptul că micuţa mamă e româncă. Dar ar trebui să ne simţim responsabili că nu facem destul pentru integrarea ţiganilor în societatea civilizată. Problema lor, indiferent de ce crede Sarkozy sau Berlusconi, nu mai e demult o problemă a românilor, ci una a europenilor.