Într-o dimineaţă, pe drumul spre grădiniţa copilului, am avut proasta inspiraţie să las pe cineva de pe o stradă laterală să intre în faţa mea.
Grăbitul din spate s-a enervat şi a început să claxoneze. Dacă îmi sărea şi mie ţandăra şi coboram din maşină, gata scandalul.Nerăbdarea din trafic spune ceva despre atitudinea noastră faţă de viaţă. Probabil, suntem nemulţumiţi de noi înşine şi atunci ne grăbim pentru că nu ne mai suportăm. Avem ceva din manifestarea unui nebun care fuge de umbra lui. Tot aleargă, dar nu scapă. Până la urmă se loveşte de un zid şi se linişteşte.
Pentru totdeauna.Comportamentul din trafic nu vorbeşte numai despre anarhia socială, criza de autoritate, ci şi despre frustrare, aceasta fiind direct proporţională cu mărimea şi marca maşinii.
Ficare român care se duce în străinătate e şocat de calmul şoferilor de acolo. Când se întoarce acasă le povesteşte prietenilor despre cât de relaxaţi sunt străinii, dar cum se urcă la volan devine o fiară. A uitat tot ce a văzut.
Cu toate că preţul benzinei a atins pragul de şase lei e senzaţională ambiţia naţională de a merge chiar şi o sută de metri cu maşina.
Aici e şi vina autorităţilor care nu fac nimic pentru a scoate automobilele din oraş.Dacă te uiţi la pistele de bicicletă pe care le vopseşte Oprescu prin Capitală te apucă râsul, iar, apoi, plânsul. Nu vorbesc că se termină brusc în copaci, în bordurile lui Videanu sau într-un stâlp de curent, vorbesc despre faptul că marele Sorin Oprescu a urcat bicicliştii pe trotuare peste pietoni.
Dungile portocalii pentru care bucureştenii plătesc milioane de euro sunt trase pe ce a mai rămas din traseul unui pieton care acum trebuie să se lipească de zidul clădirilor ca să evite atât maşinile parcate aiurea cât şi bicicliştii.