Metodă revoluţionară de "stopare" a cancerului, descoperită de cercetătorii americani

Savanţii de la Mayo Clinic, din statul american Florida, au reuşit în cadrul unui studiu să transforme celule tumorale asociate cancerului mamar şi celui de vezică urinară, pentru ca acestea să redevină benigne. Ei consideră că şi alte tipuri de cancer ar putea fi vindecate cu ajutorul acestei metode revoluţionare, deoarece au descoperit un fel de "cod" sau "software biologic" care stopează cancerul.

Noua metodă se află încă în stadii incipiente de testare, însă creatorii ei spun că această descoperire oferă o nouă rază de speranţă bolnavilor de cancer din lumea întreagă, ale căror vieţi ar putea fi salvate în viitor, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Spre deosebire de medicamentele anticancer convenţionale, care funcţionează prin distrugerea celulelor canceroase, studiul cercetătorilor americani a vizat "dezarmarea" acestor celule, pentru a le face să redevină inofensive.

Cercetarea a avut la bază o proteină denumită PLEKHA7, care ajută celulele sănătoase să se grupeze şi să se lipească între ele.

Studiul savanţilor de la Mayo Clinic Florida a arătat că această proteină lipseşte sau funcţionează deficitar în cazul mai multor tipuri de cancer.

Atunci când se întâmplă acest lucru, o serie de factori genetici cu rol-cheie în interiorul celulelor se amestecă între ei şi celulele respective devin canceroase.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Descoperire șocantă: 3 oameni au murit de cancer după ce au primit organe de la același donator

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

6 greșeli care afectează strălucirea părului tău

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

9 idei ca să folosești mierea în tratamentele de înfrumusețare

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

9 alimente care au mai multă vitamina C decât portocalele

Cum să folosești oțetul de mere pentru piele frumoasă și păr strălucitor

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Ce să faci dacă îți cad genele. Trucuri care le stimulează creșterea

Olivia Newton-John, diagnosticată cu cancer pentru a treia oară: „Cred că voi învinge“

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

De ce ar trebui să mănânci cât mai des afine

Miso - Ce beneficii are pentru sănătate această pastă

Ananas - Ce beneficii are pentru sănătate?

Robbie Williams, din nou tătic: Are o fetiță născută de o mamă surogat

Nucile - Ce beneficii au pentru sănătate?

8 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea marocană

Când cancerul nu mai e un capăt de drum: Încă o vedetă vorbește despre boala care i-a schimbat viața

Murele - Ce beneficii au pentru sănătate?

Keanu Reeves strânge bani pentru spitalele de copii. De ce nu vorbește despre asta

Cum vor arăta Meghan Markle și Kate Middleton la 60 de ani: Cu riduri și părul alb, dar tot frumoase!

Alimentația în timpul examenelor - Ce trebuie să mănânci pentru concentrare

10 cauze ascunse ale acneei şi modalităţi de a scăpa de ea

Păpușa vie: Fetița cu părul strălucitor cucerește lumea

Ce se întâmplă dacă te tunzi scurt? 7 beneficii neașteptate

Ce se întamplă de fapt atunci când îți trosnești degetele?