Ce trebuie să faci dacă te dor călcâiele

Te dor călcâiele dimineața sau dacă stai prea mult timp în picioare? Ce trebuie să știi despre această problemă și care sunt cauzele ei?
Probabil te-ai întrebat de mai multe ori ce trebuie să faci dacă te dor călcâiele. Atunci când se întâmplă acest lucru, cel mai probabil este vorba despre inflamații ale unui ligament numit fascia plantară. Aceasta este un ligament care unește călcâiul cu degetele și formează arcul piciorului. 

Este vorba despre o problemă care medicii o numesc fasceită plantară și este adesea cauzată de kilogramele in plusși de mișcările repetitive. De asemenea, femeile însărcinate și persoanele care petrec mult timp în picioare se confruntă mai des cu durerile de călcâie, deoarece apar inflamațiile care dau naștere acestor dureri supărătoare.

Dacă durerea persistă și apare des este de preferat să consulți un medic care să-ți recomande tratamentul potrivit.
De asemenea, atunci când durerea este însoțită de febră, înroșirea pielii, senzația de căldură sau amorțeală la nivelul călcâiului este necesar un consult de urgență la medicul specialist (medic de familie sau ortoped) pentru un tratament medicamentos.

Ce trebuie să faci dacă te dor călcâiele


Exercițiile de stretching (întindere) sunt foarte beenefice atunci când sunt efectuate cu regularitate, deoarece au rolul de a elibera tensiunea de la nivelul tălpilor și de a relaxa musculatura. De asemenea, se evită alergarea dacă durerile sunt intense. Pentru a reduce inflamația se poate aplica gheață pe călcâi și se poate lua un antiinflamator, cum ar fi ibuprofenul sau aspirina.

Iată ce exerciții trebuie să faci ca să nu te mai doară călcâiele


1. Stai pe scaun, pune picior peste picior și trage de vârful piciorului ridicat către tine pentru a-l întinde.
Se menține poziția timp de 15 secunde, după care se repetă de încă două ori mișcarea. Se efectuează această mișcare și cu celălalt picior.

2. Se rulează un prosop și se pune sub arcul tălpii, după care se ridică călcâiul și se menține timp de 15-30 de secunde. Repetă mișcarea de trei ori pentru fiecare picior.

3. Pune o sticlă mică cu apă sub arcul piciorului și rulează talpa pe ea timp de un minut, pentru a efectua un masaj delicat. Repetă același lucru și pentru celălalt picior.


Ce trebuie să faci dacă te dor călcâiele: sfaturi ca să previi durerile


Nu face sport fără stretching înainte!
Un lucru de care trebuie să ții cont mereu este acela de a nu face sport fără să te încălzești înainte cu câteva minute de stretching. Acest obicei efectuat cu regularitate poate să prevină apariția problemelor supărătoare. 

Nu ignora importanța exercițiilor fizice efectuate cu regularitate!
Exercițiile fizice efectuate cu regularitate sunt foarte utile pentru a scăpa de aceste dureri, iar în plus ele te vor ajuta să ai un corp tonifiat și o greutate corporală normală.

Cumpără încălțămintea potrivită!
Un alt răspuns pertinent la întrebarea ce trebuie să faci dacă te dor călcâiele este să verifici încălţămintea pe care o foloseşti.
Cu siguranță ți s-a întâmplat să te doară tălpile atunci când te încalți cu balerini/sandale cu talpă subțire și rigidă și ai mers mai mult timp pe jos. Est de preferat să porți încălțăminte cu talpă mai groasă și flexibilă. De asemenea, dacă ai această problemă este recomandat să eviți tocurile și mersul în picioarele goale.
 
Menține-te la o greutate corporală normală!
Kilogramele în plus pun presiune pe picioare și pot să accentueze durerile de călcâie, astfel că este foarte important să încerci să scapi de kilogramele în plus.

Odihna este esențială
Dacă îți simți picioarele obosite trebuie să faci o pauză și să stai întinsă. De asemenea, dacă ridici picioarele pe o pernă înaltă sau sprijinite de perete poate să fie relaxant.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Daniela alina pe 23 Oct 2020, 19:54
    Dureri de calcai

    Buna seara ma dor foarte tare calciele de ceva timp si persista care ar fi cauza???

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod