Candidoza: alimente de evitat

Candidoza afectează peste 70% dintre femei, iar meniul zilnic are un rol important în tratarea sau prevenirea acestei afecțiuni. Află ce alimente trebuie să eviți dacă suferi de candidoză.
Alimentația este unul dintre pașii pentru tratarea eficientă a candidozei. Dacă știi ce alimente trebuie să eviți îți va fi mult mai ușor să previi sau să diminuezi intensitatea simptomelor specifice. Candidoza poate fi neutralizată cu ajutorul unui meniu sănătos, care nu te expune îmbolnăvirilor și te ajută să te simți mai bine, dacă este urmat pe termen lung. La fel ca în cazul oricărei diete nu te poți aștepta să vezi rezultate în 2-3 zile, ci reprezintă o schimbare pe termen lung. Modificarea meniului va avea rezultatele dorite dacă o menții timp îndelungat, fără să faci excepții sau să alegi zile în care revii la vechea alimentație. Trebuie să ai multă voință și să alegi mereu alimentele care favorizează vindecarea și fortificarea organismului împotriva infecției. Dacă excluzi alimentele care agravează această afecțiune vei maximiza și rezultatele tratamentului pe care-l urmezi. 

 
Iată ce alimente trebuie să eviți pentru a trata eficient candidoza:

 
1. Zahărul

Zahărul poate cauza agravarea infecției, precum și inflamațiile. Alimentele pe care trebuie să le eviți sunt zahărul alb, zahărul brun, mierea, siropul de melasă, zahărul demerara, siropul de curmale, siropul de arțar, siropul de porumb, amazake, sorghum și siropul de orez.
De asemenea, trebuie să citești etichetele cu atenție pentru că există și alțe derivați de zahăr. Nu cumpăra produsele care conțin sucroză, maltoză, fructoză, lactoză, glicogen, glucoză, manitol, sorbitol, monozaharide și polizaharide. 

 
2. Fructele

Sunt o sursă naturală de zahăr și pot agrava candidoza. În general este recomandat să elimini fructele proaspete sau congelate, dar și pe cele de la conservă, care conțin un exces de zahăr. De asemenea, nu uita nici de fructele confiate sau de sucul de fructe. Nu sunt deloc utile în lupta împotriva infecției. 

 
3. Drojdia

Alimentele care conțin drojdie nu pot face parte din rețetele pe care le consumi. Evită acest ingredient și starea ta se va îmbunătăți rapid. Nu este suficient să nu gătești cu drojdie, trebuie să fii atent și la ce cumperi. Citește etichetele pentru sandvișuri sau salate pentru că pot include drojdie nutritivă, chiar și sub formă de fulgi.
De asemenea,nu este indicat să cumperi produse de patiserie precum chiflele, pâinea, biscuiții, covrigii, pateurile, plăcintele, tartele, brioșele sau fursecurile. 

 
4. Alimentele care conțin gluten

Un consum zilnic de surse de gluten poate agrava candidoza, fiind ideal să elimini aceste produse din meniul tău. Principalele surse de gluten sunt alimentele care conțin grâu, orz și secară. Această categorie include pâinea și pastele realizate din făina provenită din aceste cereale.

 
5. Oțetul

Chiar dacă este util pentru salate, nu te ajută deloc să te vindeci mai repede. Renunță la oțet și în câteva zile vei observa primele semne pozitive. Este vorba despre toate tipurile de oțet și anume: oțetul din vin alb, din vin roșu, cel de orez și oțetul balsamic. 
În continuare trebuie să elimini și toate celelalte produse care conțin oțet cum ar fi: maioneza, ketchup-ul, dressingul de la magazin, sosul Worcestershire, sosul pentru friptură de la supermarket, sosul de soia, murăturile, măslinele verzi sau sosul de chilli.

 
6. Ciupercile

Nu pot face parte dintr-un meniu util împotriva candidozei. Elimină-le din garnituri, supe sau tocănițe.

 
7. Arahidele și fisticul

Potrivit specialiștilor, arahidele și fisticul sunt mai susceptibile la mucegăire și pot agrava starea unei persoane care suferă de candidoză. Evită și untul de arahide, precum și produsele care îl au drept ingredient.

 
8. Brânza maturată

Brânza Roquefort, sortimentul Cheddar și celelalte tipuri de brânză maturată nu sunt benefice pentru a stopa infecția. Renunță la ele și elimină din meniul tău și brânza feliată, crema de brânză sau brânza topită.

 
9. Alcoolul

În cadrul studiilor realizate s-a constatat că băuturile alcoolice favorizează infecțiile. Pentru a trata rapid candidoza trebuie să renunți la vinul roșu, vinul alb, bere, whisky, coniac, gin, rom sau votcă.
Nu apela nici la cocteiluri pentru că au un mix de ingrediente nefavorabile, și anume alcoolul și sucurile de fructe.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod