5 reguli importante pentru a avea o inimă sănătoasă. Urmează-le!

Inima este motorul organismului nostru, iar de întreținerea și menținerea ei în cea mai bună stare, depinde sănătatea noastră fizică.
Inima este motorul organismului nostru, iar de întreținerea și menținerea ei în cea mai bună stare, depinde sănătatea noastră fizică.

Problemele pot apărea atunci când nu te aștepți, chiar dacă nu există cazuri de afecțiuni cardiace în familie. Incidența bolilor de inimă a crescut alarmant în ultimii ani și în rândul populației tinere, iar asta din cauza sedentarismului, regimului alimentar nociv și nu în ultimul rând a stresului.

Tot inima ne spune când în organism avem alte probleme cum ar fi o carență de magneziu, calciu sau alte minerale și vitamine sau funcționarea deficitară a glandei tiroide.

Medicii ne sfătuiesc să luăm niște măsuri foarte simple cu ajutorul cărora putem preveni îmbolnăvirea inimii.
Pentru că, odată instalată o afecțiune cardiacă, riscăm să fim nevoiți să trăim cu ea tot restul vieții și să fim dependenți de medicamente.

Iată care ar fi măsurile de prevenție a bolilor de inimă pe care toți ar trebui să le includem în stilul nostru de viață:


1. Să nu fumăm!

Dintotdeauna se cunoaște efectul devastator pe care fumatul îl are asupra organismului. În cazul afecțiunilor cardiace reprezintă cel mai mare risc pentru instalarea acestora, prin substanțele toxice pe care tutunul le conține. Fumatul, chiar și ocazional, mărește dramatic probabilitatea de a dezvolta o boală a inimii. Combinat cu pilule contraceptive  crește foarte mult riscul de infarct în rândul femeilor, care se accentuează după vârsta de 35 de ani.

Vestea bună este că, atunci când ne lăsăm de fumat, numai într-un an, riscul de afecțiuni cardiace scade considerabil.


2.
Să facem mișcare cel puțin 30 de minute pe zi!


Este bine să avem în programul zilnic exerciții cardio cum ar fi: mers pe jos sau pe bicicletă, alergat, gimnastică aerobică, tae-bo sau antrenamente combinate cu exerciții de tip aerob și anaerob.


3. Să ne menținem greutatea corporală în limite normale pentru înălțime și vârstă!

Putem ajunge la o greutate optimă și să o menținem prin combinarea sportului cu un regim alimentar echilibrat și tehnici de masaj. Slăbitul, în cazul unei greutăți mari, nu trebuie efectuat brusc, deoarece afectează inima. Chiar și pierderile mici de kilograme ajută considerabil la scăderea presiunii arteriale și la păstrarea ei la nivel optim, la scăderea riscului de colesterol crescut sau diabet.


4.
Să avem un regim alimentar sănătos!


Este bine să avem o dietă echilibrată care să includă preponderent fructe și legume proaspete, dar și alimente din care organismul nostru să își extragă așa numitele grăsimi bune, care ajută inima să funcționeze bine: ulei de măsline, avocado, somon, fulgii de ovăz, nuci, migdale, semințele de in, chia, cânepă, dovleac sau floarea soarelui.


5. Să verificăm periodic sănătatea inimii noastre!

Cel puțin o dată pe an sau la indicațiile medicului este bine să ne testăm inima cu ajutorul unui EKG, să ne facem analize ale sângelui pentru a determina valoarea colesterolului, a glicemiei și să ne verificăm valorile tensiunii arteriale.

Ai grijă de inima ta, ocrotește-o! Ea îți menține corpul sănătos și puternic.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • AnOnImUs pe 12 Feb 2015, 15:57
    Sanatatea...

    Sunt niste reguli bune dar,cred ca ar trebui sa mai adaugati niste imgini si mai multe reguli!!!...

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod