Scleroza multiplă: 4 alimente pe care să le eviți

Un meniu sănătos, cu multe vitamine și minerale, este esențial pentru a reduce gravitatea simptomelor asociate cu scleroza multiplă. Modificarea dietei are un rol central pentru un plus de energie și reducerea efectelor secundare.
Alimentele consumate zilnic sunt o parte importantă a strategiei de tratament pentru scleroza multiplă. În cazul acestei afecțiuni sistemul imunitar atacă sistemul nervos central, blocând sau întrerupând semnalele transmise de terminațiile nervoase. 
 
Printre simptomele sclerozei multiple se regăsesc:
 
- starea de oboseală;
- amorțeala;
- dificultățile de mișcare;
- disfuncții ale vezicii urinare;
- problemele de vedere.
 
Cu ajutorul dietei potrivite se poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții deoarece alimentele pot agrava sau ameliora starea generală a pacienților.
Deși nu există o dietă garantată pentru scleroza multiplă, s-au identificat tipurile de preparate care pot exacerba manifestările specifice acestei afecțiuni. Potrivit specialiștilor, o dietă cu puține grăsimi și multe fibre poate aduce beneficii importante în cazul acestui diagnostic.

 
Iată ce trebuie să eviți pentru a ameliora scleroza multiplă:

 
1. Redu consumul de grăsimi saturate

În 1948, dr. Roy Swank a lansat dieta cu puține grăsimi pentru scleroza multiplă.
Acesta considera că grăsimile saturate din produsele de origine animală și uleiurile tropicale agravau această afecțiune. Cercetările sale sunt controversate deoarece au avut loc într-o perioadă în care nu erau încă disponbile metodele moderne de cuantificare a rezultatelor.
În prezent se consideră util să reduci totalul de grăsimi saturate la 15g pe zi, ca pas important în ameliorarea stării generale de sănătate. Cu toate acestea, nu este util să elimini toate grăsimile. Acizii grași nesaturați au un rol de bază pentru funcționarea normală a creierului și pentru refacerea la nivel celular. Acizii grași de tip Omega-3 și vitamina D au un efect pozitiv asupra pacienților cu scleroză multiplă. Consumă 3-4 porții de somon, macrou sau ton la nivel de săptămână.
În cadrul studiilor realizate nu s-a putut identifica o legătură directă între consumul de grăsimi și declanșarea sclerozei multiple, dar un exces de grăsimi saturate poate agrava simptomele resimțite.
Există, de asemenea, o conexiune între sensibilitatea sau intoleranța la produsele lactate și gravitatea simptomelor. Lactatele trebuie evitate în cazul în care pacienții nu le pot tolera. În ansamblu, este recomandat să alegi o dietă cu un conținut redus de grăsimi saturate și trans.

 
2. Renunță la sucurile dietetice

Băuturile care conțin aspartam, cafeină sau alcool pot irita vezica urinară. Potrivit specialiștilor, este ideal să uiți de acest tip de băuturi dacă simptomele tale se manifestă în mod special la nivelul vezicii urinare. Pe de altă parte, nu trebuie să crezi mitul că aspartamul cauzează scleroza multiplă. Nu este adevărat.

 
3. Glutenul – abordare personalizată

În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă și membrii familiei lor au un risc mai mare de intoleranță la gluten decât restul populației. Însă acest lucru nu înseamnă că toate persoanele care au scleroză multiplă ar trebui să elimine complet glutenul din meniul lor.
Decizia de a renunța la preparatele care conțin grâu, secară sau orz trebuie să ia în calcul toate aspectele unui caz individual. Specialiștii recomandă efectuarea riguroasă a analizelor și depistarea din timp a intoleranței la gluten în cazul persoanelor care suferă de această afecțiune.

 
4. Uită de zahărul rafinat

Zahărul rafinat și procesat este foarte inflamator și ar trebui să dispară din meniul persoanelor care au scleroză multiplă. Renunțarea la acest component va facilita și menținerea greutății în limitele normale, un element important pentru prevenirea agravării afecțiunii. Dulciurile cu multe calorii favorizează acumularea rapidă a kilogramelor în plus, accentuând oboseala caracteristică. 
Obezitatea contribuie și la dificultățile de mișcare sau la riscul de boli cardiace.
Nu este nicio problemă dacă guști puțin tort la ocaziile speciale, dar în restul timpului este recomandat să mănânci doar fructe când simți nevoia de ceva dulce.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod