Nu ai cum să elimini toxinele prin transpirație

Credeai că mirosul neplăcut al transpirației semnifică o cantitate ridicată de toxine care au fost eliminate din organism? Nu poți realiza acest obiectiv prin transpirație.
Societatea modernă reprezintă un mediu plin de factori poluanți și poate fi considerată toxică din multe puncte de vedere. Suntem înconjurați constant de reziduurile sau produsele secundare ale industirei. Poluarea pătrunde în apă, sol și în fiecare organism, iar multe persoane sunt preocupate să găsească modalități de a contracara acest proces nociv. Căutarea acelei stări de puritate, cea promisă poate de saune și ceaiuri detoxifiante se poate dovedi o cursă după o himeră.
Oare avem nevoie de toate acele remedii drastice? Postul negru, transpirația sau curățarea colonului vor elimina cu adevărat reziduurile care sunt produse constant de societatea industrializată?
„Chiar conceptul de detoxifiere este eronat pentru că procesele care au loc în mod natural în cadrul organismului, realizate prin intermediul rinichilor și ficatului, curăță tot corpul mai bine decât o pot face orice alte activități sau substanțe ingerate”, explică dr.
Morton Tavel, profesor de la Universitatea din Indiana. Specialistul avertizează că ideea de detoxificare sau purificare a corpului de substanțele dăunătoare a fost vehiculată de-a lungul secolelor și că periodic devine din nou populară. Baza schemelor de curățare a corpului este nevoia aparentă de a elimina din organism o substanță cu efect negativ, de obicei nespecificată.
Cu toate acestea, nu ai nevoie de o cură specială de detoxifiere pentru a fortifica organismul. Corpul tău poate face acest lucru singur. Dar cum rămâne cu impresia că prin transpirație tot ce este nociv va părăsi organismul mai repede? Poți scăpa de poluare prin simplul proces de transpirație? Nu, rolul transpirației nu este acesta.
„Transpirația este o funcție normală a corpului care are drept scop reglarea temperaturii organismului. Nu este o modalitate de a elimina reziduuri sau toxine. Există două tipuri de transpirație. Primul tip se declanșează când ai pielea fierbinte și provine în principal de la glandele ecrine care sunt localizate pe tot corpul.
Este un răspuns la creșterea temperaturii organismului și o reacție reflexă de a reveni la o temperatură mai scăzută, care nu pune în pericol funcționarea organelor. Se întâlnește cel mai des când ai febră, trăiești într-un loc cu temperaturi foarte ridicate sau în timp ce faci exerciții fizice”
, explică dr. Tsippora Shainhouse, dermatolog din Los Angeles.
În concluzie primul tip de transpirație este un mecanism de control al temperaturii generale care este exercitat de organism, prevenind de exemplu efectele nocive ale unei insolații. Al doilea tip de transpirație este cel pe bază de stres. „Transpirația pe fond de stres reprezintă un răspuns al sistemului nervos central la creșterea producției de adrenalină, hormonul cu un nivel ridicat în momentele în care ești nervos, anxios sau îngrijorat. Procesul este asociat cu glandele apocrine, care se regăsesc la nivelul axilelor, mameloanelor, organelor genitale, palmelor, tălpilor și urechilor.
Având în vedere că aceste glande conțin acizi grași, combinația dintre grăsimi, bacterii și alte substanțe aflate pe piele creează mirosul neplăcut de transpirație”
, spune dr. Shainhouse. Acesta este genul de transpirație pe care încerci mereu să-l înlături. Nu are cum să te detoxifice pentru că este numai un produs secundar al creșterii nivelului de adrenalină.
Majoritatea toxinelor care provoacă reacții de îngrijorare cuprind pesticidele, reziduurile de la produsele din plastic sau substanțele poluante din aer. Acestea sunt solubile în grăsimi și nu se dizolvă decât foarte greu în apă, ceea ce înseamnă că nu vei putea elimina o cantitatea semnificativă doar prin intermediul transpirației, având în vedere că este compusă în proporție de 99% din apă. Astfel, nu numai că rolul transpirației nu este de a te detoxifia, dar oricum substanțele care te îngrijorează nu vor ajunge în transpirație indiferent cât de cald este în jurul tău.
Dar atunci de ce poți identifica unele diferențe în ce privește transpirația din zile distincte? Nu înseamnă oare că s-a eliminat ceva periculos? „Nu, în niciun caz.
Anumite alimente, după ce sunt digerate, provoacă un miros specific care se combină cu transpirația. Este vorba despre compuși de sulf conținuți de broccoli, varză, conopidă, usturoi și ceapă. Majoritatea acestor componente sunt metabolizate și prelucrate de ficat și sistemul digestiv, dar unele molecule sunt absorbite în sânge și vor fi eliminate prin intermediul plămânilor, prin respirație sau prin intermediul porilor, prin transpirație”
, adaugă dr. Shainhouse.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod