Vorbitul in somn remedii

Cum scăpăm de vorbitul în somn?

E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
Partenerul de viață ți-a atras atenția că vorbești în somn și ești îngrijorat pentru ce ai fi putut spune? Majoritatea persoanelor care au această problemă sunt stresate pentru că-și închipuie că au dezvăluit secrete sau că ar putea fi bolnave. Poate fi intimidant să aflăm că am spus ceva în timp ce dormeam, mai ales dacă nu ne amintim. Specialiștii ne dezvăluie cum scăpăm de vorbitul în somn pentru a avea parte de nopți liniștite, fără agitație.
Ai aflat de curând că vorbești în somn și de atunci nu te gândești decât la ce ai fi putut spune sau dacă este ceva în neregulă cu tine? Vestea bună este că vorbitul în somn nu este de obicei asociat cu probleme de sănătate și nici nu ar trebui să fie analizat la nivel psihologic drept un adevăr revelator. „Nu există date înregistrate în cadrul studiilor realizate care să indice că vorbitul în somn poate prezice anumite acțiuni sau este ca o fereastră spre gândirea subconștientă”, spune dr. Michael Breus, somnolog.

 
De ce vorbim în somn?

Înainte de a afla cum scăpăm de vorbitul în somn este important să se clarifice și de ce apare acest fenomen.
Ipotezele cercetătorilor sunt variate și nu desemnează o cauză unică a acestui inconvenient. Este posibil să fie determinat de moștenirea genetică sau să fie cauzat de stres, febră, oboseală, anumite medicamente, insomnie, apnee de somn ori epuizare. Deși se crede că vorbele rostite în somn arată ce visează persoana respectivă, experimentele realizate au arătat că acest fenomen se poate declanșa în orice fază a odihnei, inclusiv înainte să începi să visezi.

 
Cum scăpăm de vorbitul în somn?

În funcție de frecvența sau volumul vocii din cadrul episoadelor de vorbit în somn poate deveni un lucru frustrant pentru partenerul care doarme în același spațiu.

 
Iată care sunt soluțiile pentru a readuce liniștea în dormitor:

 
1.
Pentru partenerul de viață

- alegerea unei saltele care nu face zgomot: anumite saltele pot întrerupe somnul, mai ales dacă remarci fiecare zgomot din timpul nopții. O saltea din spumă cu memorie sau din latex va minimiza mișcările celuilalt partener și favorizează somnul profund;
- folosirea produselor speciale pentru neutralizarea zgomotelor: zgomotul alb este utilizat pentru favorizarea somnului odihnitor de mulți ani. Poți alege un aparat special sau îți poți instala o aplicație specială pe telefon. Nu uita nici de dopurile de urechi.

 
2.
Pentru persoana care vorbește în somn

- reducerea stresului: vorbitul în somn este declanșat de stresul accentuat în peste 50% dintre cazuri, deci trebuie să iei măsuri pentru a minimiza emoțiile negative. Include activități care diminuează stresul în programul tău zilnic și în rutina de dinainte de culcare. Poți încerca ședințele de yoga, exercițiile de meditație și respirație, tehnicile speciale de relaxare, acupunctura, plimbările în aer liber, ședințele de masaj sau joaca alături de animalele de companie;
- evitarea băuturilor alcoolice seara: în cadrul studiilor specializate s-a constatat o legătură directă între consumul de alcool seara târziu și episoadele de vorbit în somn.
Evită băuturile alcoolice pentru a reduce riscul de a vorbi în somn;
- igiena adecvată înainte de culcare și somnul suficient: vorbitul în somn poate apărea și pe fondul odihnei insuficiente, fiind esențial să dormi cel puțin 7 ore în fiecare noapte și să te scoli la aceeași oră în fiecare zi. Fă un duș cu apă călduță, nu fierbinte, înainte de culcare, citește 15-20 de minute din cartea ta preferată, gândește-te la toate lucrurile bune care ți s-au întâmplat în ziua care se încheie și asigură-te că dormitorul este răcoros și întunecos, fără dispozitive electronice.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod