7 trucuri din filmele de acţiune care îţi pot fi folositoare când eşti în pericol

Trăim într-o perioadă în care orice este posibil şi chiar şi cea mai liniştită persoană se poate trezi într-o zi în mijlocul unui scenariu ce pare desprins din filmele de acţiune.
Nu poţi să ştii niciodată când vei întâlni situaţii neaşteptate. Cei de la Brightside au realizat o listă cu unele trucuri din filme de acţiune care pot fi foarte utile şi în viaţa reală şi chiar ţi-ar putea salva viaţa. Iată care sunt acestea:

Cum să scapi de cătuşe cu un băţ de chibrit

Ai nevoie de doar un băţ de chibrit pentru a te elibera de cătuşe, fie că vrei să faci un truc ca să-ţi impresionezi prietenii, fie că vei avea nevoie vreodată în realitate. Tot ce trebuie să faci este să aplatizezi puţin băţul cu dinţii şi apoi să-l introduci în gaura mică din lateral, aşa cum se vede în imagine.



Cum să ascunzi lucruri de valoare

Dacă trebuie să ascunzi un teanc de bani sau unele documente, această idee îţi poate fi utilă. Ai nevoie de un scaun din lemn, un ciocan, câteva cuie mici şi elastice din cauciuc.
Întoarce scaunul cu picioarele în sus, bate cuiele în scaun sub forma unui dreptunghi de dimensiunea obiectelor pe care vrei să le ascunzi. Îndoaie puţin cuiele, apoi agaţă elasticele şi pune-ţi banii sub acestea.



Cum să rupi colierele zip din plastic

Probabil că ai văzut în filme că acele coliere din plastic pentru fixarea cablurilor sunt folosite pe post de cătuşe. Acestea pot strânge puternic mâinile astfel încât pare imposibil să scapi de ele dacă nu le taie cineva. Dar există o metodă simplă de a scăpa de ele. Ridică mâinile deasupra capului, apoi lasă-le rapid jos şi îndepăretază simultan mâinile.
Este o metodă care provoacă durere, dar îţi vei elibera mâinile.



Cum să trimiţi un mesaj ascuns

Ai nevoie de o coală albă de hârtie, un creion alb şi un marker. Scrie mesajul pe hârtie cu creionul alb. Hârtia va fi în continuare albă, dar va trebui să nu apeşi prea tare atunci când scrii. Pentru ca cineva să citească ce ai scris trebuie să coloreze cu markerul pe suprfaţa hârtiei, iar mesajul va apărea.




Cum să faci un semn pentru uşă

În cazul în care vrei să verifici dacă cineva a intrat în camera ta şi nu gadgeturi de urmărire, poţi să faci foarte uşor un semn de monitorizare a uşii. Lipeşte o bucată scurtă de sfoară deasupra uţii.
Când cineva închide sau deschide uşa, sfoara va fi prinsă între uşă şi toc.



Cum să scrii un mesaj codat

Dacă vrei să trimiţi un mesaj codat, poţi folosi o metodă simplă. Scrie literele de la A la M într-o singură linie. Sub această linie, scrie literele de la N la Z. Iar când scrii mesajul, înlocuieşte litera normală cu cea aflată deasupra ei din linia paralelă.



Cum să faci chibrituri rezistente la apă

Cei care fac des drumeţii ştiu cât de important este să ai chibrituri rezistente la apă. Dacă te prinde ploaia şi nu ai chibrituri uscate cu care să aprinzi focul, viaţa ta ar putea fi în pericol.
Înainte de a pleca în drumeţie, aplică ojă sau ceară pe beţele de chibrit. Le poţi acoperi integral sau numai capetele.



Foto: brightside.me
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
14 Decembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod