Cele mai bune fructe cu un conținut redus de zahăr

Vrei să reduci consumul de zahăr și credeai că trebuie să renunți la fructe? Află ce fructe cu un conținut redus de zahăr poți include în meniul tău.
Organismul are nevoie de zahăr pentru a supraviețui, atât pentru procesele fiziologice, cât și la nivel emoțional.  Zahărul provenit din surse naturale precum fructele este o alternativă mult mai sănătoasă decât cel din prăjituri, biscuiți sau fursecuri. Cu toate acestea, nu trebuie să consumi nici fructe în exces pentru a preveni efectele negative asupra glicemiei. În loc să le eviți, mai bine alege fructe cu un conținut redus de zahăr pentru a te bucura în continuare de beneficiile lor.
 
Dacă nu consumi deloc fructe îți va fi foarte greu să eviți excesele calorice. Fructele au puține calorii, furnizând organismului fibre, vitamine și minerale. Nicio dietă nu este completă fără fructe, dar contează ce cantitate consumi.  Conținutul lor de vitamina C și antioxidanți contracarează efectele nocive ale radicalilor liberi și previn apariția cancerului. În plus, nu vei avea parte de starea de oboseală resimțită în urma consumului de dulciuri.
Fibrele și apa din componența fructelor atenuează efectele zaharurilor pe care le conțin, iar tu vei obține un plus de energie fără efecte adverse.

 
Iată ce fructe cu un conținut redus de zahăr ar trebui să facă parte din meniul tău:

 
1. Avocado

Este o sursă excelentă de grăsimi mononesaturate, fibre și proteine. Nu exclude avocado atunci când vrei să slăbești sau dacă ai drept obiectiv prevenirea diabetului. Conținutul de grăsimi va diminua apetitul și, în combinație cu fibrele, va ține glicemia sub control toată ziua.
Poți consuma avocado sub formă de piure, cu pâine prăjită și 2-3 felii de lime pentru un mic dejun care îți dă energie pentru o zi aglomerată. De asemenea, piureul de avocado combinat cu migdale crude, nuci caju, semințe de floarea soarelui sau de dovleac, este o gustare sățioasă, indicată atunci când te simți epuizată sau dacă știi că nu vei avea timp să mai guști altceva până la ora cinei. Avocado se potrivește și la salatele de crudități sau poate îmbunătăți savoarea legumelor fierte la abur.
În aluaturi înlocuiește cu succesul untul sau uleiul, iar cei care vor gusta nici nu vor bănui că ai făcut această schimbare! Nu uita de smoothie-uri.
Folosește avocado pentru a adăuga consistență și a reduce conținutul de zahăr.

 
2. Pepenele verde

Ar putea deveni gustarea ta favorită dacă iei în calcul beneficiile! Potrivit studiilor de specialitate, antioxidanții din componența pepenelui verde favorizează recuperarea mai rapidă a energiei pierdute în timpul antrenamentelor intense. De asemenea, consumul de pepene verde la sfârșitul exercițiilor fizice reface nivelul optim de hidratare și previne febra și crampele musculare. Este o sursă excelentă de licopen și luptă împotriva iritațiilor și a infecțiilor.  
Dacă ai probleme cu acneea, tot pepenele verde este remediul cel mai rapid. Oprește procesul de inflamare a pielii, accelerează vindecarea și reduce aspectul inestetic al cicatricilor. Datorită conținutului ridicat de apă, pepenele verde previne litiaza renală și favorizează eliminarea toxinelor din organism. Savurează-l între mese și vei uita cu desăvârșire de bombele hipercalorice care îți periclitează silueta.

 
3. Merele 

Cu un conținut ridicat de fibre și multe vitamine, merele sunt alegerea ideală de fiecare dată când te simți tentată de covrigei sau chips-uri. Consumul zilnic de mere reduce nivelul colesterolului și previne afecțiunile cardiovasculare.
În plus, mențin pielea fermă și tonifiată, eliminând cu succes celulita.
Combină un măr cu 2 linguri de unt de arahide sau cu 30g de brânză Cheddar și nu vei avea probleme cu respectarea totalului de calorii.

 
4. Căpșunile

Aromatele căpșuni au multă vitamina C, antioxidanți și fibre, exact ceea ce ai nevoie când încerci să reduci cantitatea de zahăr din meniu. Consumul frecvent de căpșuni menține pielea catifelată, previne apariția ridurilor și arsurile solare. De asemenea, luptă eficient împotriva grăsimii localizate la nivelul abdomenului, pentru ca tu să poți purta mult mai repede hainele favorite. Savurează 150g de căpșuni cu 30g de nuci pecan după-amiaza și nu vei mai simți nevoia de bomboane sau biscuiți.

 
5. Grepfrutul

Cu un gust aparte, grepfrutul este o sursă excelentă de vitamina C. Poți alege atât fructul, cât și sucul de grepfrut, însă în cazul sucului trebuie să fii atentă să nu conțină zahăr adăugat.
Încearcă să te obișnuiești treptat cu gustul amărui, crescând încet cantitatea consumată. O jumătate de grepfrut îți asigură necesarul zilnic de vitamina C , reduce ridurile și menține pielea fermă și catifelată. 
Dacă urmezi un tratament pentru scăderea colesterolului sau iei medicamente antihistaminice, cere sfatul medicului înainte de a consuma grepfrut. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod