7 semne că ai putea suferi de insuficiență cardiacă

Dacă inima devine slăbită, cu siguranță îți va transmite semnale de alarmă pe care trebuie să știi să le interpretezi. Află care sunt simptomele care îți indică o insuficiență cardiacă.
Este esențial să știi ce se întâmplă în organismul tău, mai ales dacă este vorba despre protecția inimii. Recunoașterea semnelor problematice în caz de insuficiență cardiacă ți-ar putea salva viața. 

 
Iată care sunt principalele simptome care trebuie să-ți dea de gândit:

 
1. Respirația întretăiată

O insuficiență cardiacă se caracterizează printr-o capacitate redusă a inimii de a pompa sângele. Dacă obervi că nu ai destul aer în timp ce realizezi actvități cotidiene care nu-ți puneau probleme înainte este momentul să te adresezi unui specialist. „Când inima este afectată nu poate asigura o circulație optimă a sângelui. Respirația întretăiată este primul simptom care ne determină să suspectăm o insuficiență cardiacă”, explică dr. Gregg Fonarow, cardiolog și purtător de cuvânt al Asociației Americane pentru Sănătatea Inimii.  

 
2. Nu-ți mai vin pantofii

Retenția de lichide numită edem cauzează umflături la nivelul picioarelor. „Este posibil ca pacienții să observe că nu le mai vin pantofii sau că este multe mai greu să încheie fermoarul la cizme.
De asemenea, șosetele vor lăsa urma vizibile”
, spune dr. Fonarow. În plus, insuficiența cardiacă reduce capacitatea rinichilor de a elimina apa și sodiul, ceea ce agravează retenția de lichide.

 
3. Tusea și respirația șuierătoare

Acumularea lichidelor poate declanșa tusea. „Este un simptom des întâlnit al insuficienței cardiace care este uneori diagnosticat eronat drept astm sau bronșită. O tuse care se înrăutățește când stai întins sau pe timpul nopții poate indica un edem pulmonar, cauzat de acumularea lichidului la nivelul plămânilor. Este necesar un tratament urgent în aceste cazuri”, spune dr. Fonarow.

 
4. Oboseala constantă

Dacă activitățile obișnuite precum urcatul scărilor sau datul cu aspiratorul te fac să amețești și să te simți obosit ar putea fi vorba despre insuficiență cardiacă. „În momentele în care inima nu poate pompa suficient sânge pentru nevoile întregului organism va priva mușchii, picioarele și brațele, concentrând fluxul de sânge în zona creierului și a inimii.
Oboseala este un simptom foarte des întâlnit în cazul acestui diagnostic. În unele cazuri poate deveni atât de accentuată încât împiedică pacienții să realizeze orice tip de activitate”
, potrivit dr. Fonarow.

 
5. Reducerea apetitului sau greața

„Multe persoane observă diminuarea apetitului sau starea de greață. Aceste simptome apar ca urmare a fluxului redus de sânge, care afectează negativ sistemul digestiv”, spune dr. Fonarow.

 
6. Pulsul mărit și palpitațiile

„Cei care își verifică pulsul și constată că este mărit ar trebui să se adreseze unui specialist. Palpitațiile sunt și ele un simptom problematic legat de insuficiența cardiacă. Acestea sunt consecințele activității mult mai intense a inimii, care încearcă să compenseze capacitatea redusă de pompare a sângelui”, spune dr. Fonarow.

 
7. Observi simptomele treptat sau se manifestă brusc

În funcție de cauza dominantă, de exemplu hipertensiunea arterială, diabetul sau un atac de cord, insuficiența cardiacă se poate manifesta în moduri diferite. „Uneori este un proces subtil, care se agravează odată cu trecerea timpului, iar în alte cazuri se manifestă brusc și toate simptomele apar deodată”, potrivit dr.
Fonarow.

 
Care sunt factorii de risc pentru insuficiența cardiacă?

Toate persoanele care sunt predispuse acestei afecțiuni trebuie să fie atente la tipul de simptome care se pot manifesta. Printre factorii de risc se numără:
- vârsta de peste 65 de ani: mușchiul inimii devine slăbit pe măsură ce înaintezi în vârstă;
- obezitatea: kilogramele în plus creează presiune asupra inimii;
- un atac de cord: poate afecta negativ capacitatea inimii de a pompa sânge și există riscul de leziuni.

 
Mergi la medic, altfel simptomele se vor înrăutăți

Dacă observi simptomele problematice, dar amâni consultul de specialitate situația se poate înrăutăți. „Este posibil să te simți obosit chiar și după ce te-ai îmbrăcat sau ai mers puțin prin casă. Este esențial să te adresezi medicului cât mai repede deoarece insuficiența cardiacă netratată este extrem de gravă. Rata de supraviețuire în lipsa tratamentului este mult mai redusă chiar decât în cazul cancerului și nu depășește 5 ani”, potrivit dr.
Fonarow.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod