Cum îți afectează sănătatea mintală dacă vrei „să ai totul”

Vrei să obții tot ce ai visat și nu ai de gând să faci niciun compromis? Află cum îți afectează sănătatea mintală dorința constantă de a avea totul.
Încă din copilărie cu toții visăm să devenim eroi sau actori celebri, să avem succes și realizări remarcabile. Nu există o limită a imaginației, iar la acea vârstă totul pare posibil, chiar și poveștile prind viață. Odată ce ai ajuns la maturitate începi să te confrunți cu realitatea de zi cu zi, iar ceea ce îți doreai în urmă cu 15-18 ani nu mai seamănă deloc cu variantele dintre care poți alege. Poate ai o familie numeroasă, copii, animale de companie și o casă care trebuie menținută curată și primitoare, pe lângă programul de lucru și sarcinile primite la serviciu. Poate fi dificil să menții un echilibru între viața privată și cea profesională, în timp ce îți dorești foarte mult să realizezi ceea ce ai visat. Dacă trăiești într-o stare continuă de tensiune, stresul te va afecta atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău și, în cele din urmă, îți va fi mai greu să realizezi ceea ce ți-ai propus. 
 
Indiferent cât de mult îți dorești ceva trebuie să ai mereu o abordare pozitivă pentru că sănătatea mintală poate fi afectată de nemulțumirea constantă sau de sentimentul de dezamăgire. 
 „Când o persoană vrea mereu să aibă totul, de exemplu, cea mai frumoasă mașină, cel mai utilat birou sau cea mai mare casă, viața devine un joc fără oprire în care ajungi să alergi tot timpul după alt lucru”, explică dr.
Prakash Masand. Deși la prima vedere este foarte bine că nu vrei să te mulțumești cu orice și că vrei să lupți mereu pentru a te autodepăși, această luptă fără pauză poate avea consecințe negative la nivel fizic și emoțional.
 
„De îndată ce obții ce ți-ai dorit îți stabilești un alt obiectiv și mai dificil. Acest lucru poate cauza stres, anxietate, insomnie, probleme digestive și un sentiment de îngrijorare permanentă”, potrivit dr. Masand.
Dacă mereu vrei mai mult nu vei apuca să te bucuri de ceea ce ai obținut. În momentul în care îți realizezi un obiectiv ar trebui să-ți rezervi un interval de timp pentru a te bucura de reușită. Dacă începi imediat să lupți pentru altceva, sănătatea mintală ar putea fi afectată deoarece vei ajunge la o stare de epuizare și îngrijorare, din moment ce niciodată nu este suficient ceea ce ai.
 
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să te plafonezi, să nu-ți dorești un job mai bun, o promovare sau o mașină nouă.
Din contră, învățarea continuă este esențială pentru dezvoltarea ta emoțională, însă trebuie să conștientizezi și valoarea lucrurilor pe care le ai deja. Nu este nevoie să îți stabilești un standard care te epuizează sau să încerci mereu să fii mai bun decât altcineva. Cel mai important lucru este ca, atunci când compari ce ai făcut de la an la an să constați un progres, dar în același timp să ai timp și să fii fericit. Dacă nu te poți bucura de tot ceea ce este în jurul tău, cât de mult contează ce ai obținut? Timpul pentru relaxare te ajută să realizezi valoarea lucrurilor mărunte, să nu măsori totul prin comparație cu alții, ci să observi ce este benefic pentru tine și familia ta.

 
Care este cea mai bună strategie pentru sănătatea mintală?

Nu este bine pentru tine să fii mereu stresat, constrâns să acționezi într-un anumit fel pentru că te temi că vei rămâne în urmă și nu vei mai obține absolut tot ce vrei.
 
„Îți poți păstra obiectivele, însă trebuie să înveți să ai priorități. Este important să ai o perspectivă realistă asupra timpului de care dispui și a nivelului tău de energie.
În acest fel vei preveni problemele de sănătate și nu vei crea o distanțare față de familia ta”
, recomandă dr. Sara Stanizai. De asemenea, trebuie să dai atenție și relației cu partenerul tău.
 
„În multe cazuri, dorința de a avea totul apare din cauza internalizării așteptărilor partenerului de viață. Multe persoane urmăresc să obțină totul pentru ca partenerul lor să fie mulțumit și să rămână alături de ei. Sentimentul eșecului în aceste situații are consecințe dramatice la nivel emoțional, iar cele financiare sunt pe plan secundar”, potrivit dr. Stanizai.
Trebuie să eviți situațiile în care ți se pare că trebuie să îți asumi și nevoile partenerului sau să preiei extrem de multe atribuții. Dacă te epuizezi în cele din urmă vei ceda și va trebui să iei o pauză, care te poate afecta. Cel mai bine ar fi să-ți dozezi energia, să stabilești ce poți face în fiecare zi sau la nivel de săptămână și să te bucuri de fiecare progres pe care îl realizezi, indiferent dacă este un lucru major sau nu.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod