De ce bărbații din familia regală nu poartă verighetă?


Unii dintre cei care au urmărit vineri, 12 octombrie, nunta Prințesei Eugenie cu Jack Brookshank au observat un detaliu interesant.
După ce Jack s-a străduit cu destul de multă dificultate să-i pună verigheta pe deget prințesei, toată lumea se aștepta ca și ea să-i pună lui verigheta pe inelar, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Se pare că soțul lui Eugenie a ales să nu poarte verighetă. Dar nu numai soții unor membre mai puțin proeminente ale familiei regale pot face asta (Prințesa Eugenie fiind a noua în linia succesiunii la tron). Se pare că toți bărbații din familia regală pot alege dacă vor purta sau nu verighetă după căsătorie. "Nu există o tradiție regală cu privire la obiceiul ca bărbații să poarte sau nu verighetă", a declarat pentru glamour.com Marlene Koenig, expert în istoria caselor regale britanice și europene. 


Iar în cazul în care te întrebi dacă femeile din familia regală pot face aceeași alegere, specialistul clarifică: "Nu știu nicio membră a femilie regale care să nu poarte verighetă."

Nici prințul William, care este al doilea în ordinea succesiunii la tron după tatăl său, Prințul Charles, nu poartă verighetă. Motivul ar fi acela că nu este un fan al bijuteriilor. Așa cum un reprezentant a declarat pentru People înaintea nunții cu Kate Middleton din anul 2011: "Va exista o singură verighetă, în acord cu dorințele exprimate de cuplu."



Poate că Jack Brookshank calcă pe urmele socrului său, Prințul Andrew, care la rândul său a ales să nu poarte verighetă în timpul căsătoriei sale cu Sarah Ferguson, mama prințesei Eugenie, care a durat din 1986 până în 1996.




Nici patriarhul familiei regale, Prințul Philip, nu a purtat niciodată verighetă.
El și Regina Elisabeta a II-a sunt căsătoriți de peste 70 de ani.



Prințul Charles, căsătorit cu Camilla, Ducesă de Cornwall, poartă o verighetă, dar nu pe inelar, ci pe degetul mic de la mâna stângă. Acesta ține verigheta pe degetul mic, împreună cu un inel de tip pecete, un simbol al statutului social, pe care îl poartă încă din anii '70.



Dar lucrurile sunt diferite când vine vorba de prințul Harry, care este perceput ca fiind membrul familiei regale cu o atitudine modernă și chiar nonconformistă.
Când Harry și Meghan s-au căsătorit în data de 19 mai 2018, programul de nuntă a inclus un moment numit "dăruirea verighetelor", în timpul căruia cei doi tineri su făcut schimb de verighete. În prezent, Harry își poartă cu mândrie verigheta din platină pe degetul inelar. Înainte de a se căsători, Meghan și Harry au purtat două brățări asemănătoare ca simbol al relației lor.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod