Modă: Cum să te îmbraci la serviciu ca să te aprecieze şeful

Trăim într-o societate în care imaginea contează, iar o persoană este judecată după hainele pe care le poartă. Mai ales când vorbim de hainele pe care le purtăm la birou.

Fustele scurte, decolteurile generoase sau pantalonii scurţi nu au ce căuta printre hainele tale de muncă. Dacă vei adopta astfel de ţinute, colegii tăi, dar şi şefii, te vor percepe ca pe o femeie care arată bine... şi atât. Chiar dacă eşti o tipă capabilă, nu vei mai reuşi să te faci remarcată. Fusta scurtă va vorbi în numele tău.
Aşa că, încearcă să-ţi alcătuieşti câteva ţinute special destinate biroului.

Nu trebuie să te îmbraci numai în haine negre şi largi pentru a nu arăta sexy, însă trebuie să găseşti un echilibru.

Fustele creion până la genunchi te vor face să te simţi sexy, dar să ai un aer serios. O astfel de fustă se potriveşte cu cămăşi de inspiraţie masculină şi cu o curea care să-ţi marcheze talia. Alege modele în care să te mişti uşor, care să nu fie foarte strâmte.

În zilele mai lejere, poţi alege o ţinută formată dintr-o pereche de pantaloni casual purtaţi cu un sacou mai sobru.

Pantalonii din stofă, de inspiraţie masculină, sunt ideali pentru birou.

Şi, ca să-ţi mai îndulceşti look-ul, asortează o cămaşă feminină, din voal. Astfel, vei crea un echilibru.

O rochie de inspiraţie anii '60, cu pliseuri în partea de jos, te va face să arăţi foarte feminină, dar responsabilă în acelaşi timp. 

Nu renunţa la jeanşi. Însă, adoptă modele clasice, fară rupturi, ţinte sau decoloraţi. Se potrivesc foarte bine la cămăşi, dar şi la tricouri simple, din bumbac.

Nu purta tocuri înalte, parfum foarte puternic sau un machiaj strident.

Încearcă să nu te încarci cu prea multe accesorii şi mai ales cu cercei lungi şi brăţări care fac zgomot. Ai mare grijă ca hainele tale să fie mereu aranjate, călcate, să ai mereu un aer îngrijit. De asemenea, este foarte important să-ţi alegi haine care să se potrivească personalităţii tale. Este foarte important să te simţi bine în acele haine.

1 din 16

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mirela_24s pe 21 Oct 2012, 23:45
    IREAL

    corect...maria are perfecta dreptate...cate femai normale arata ca cele din poza? si cele care arata asa nu merg la serviciu.....

    0
    0

  • Maria pe 21 Oct 2012, 09:54
    NECORESPUNZATOR

    Puneti si voi niste fete cu forme eu nu apreciz scheletele. Nu au sani nici talie, parca-s niste bete imbracate!

    0
    1

  • laura pe 19 Oct 2012, 19:36
    ...

    prima e foarte frumoasa

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod