Cum e şcoala online versus şcoala faţă în faţă pentru un copil autist?

Băiatul meu cel mare e în clasa a VI-a. El e subiectul acestui articol pentru că a trebuit să se adapteze la trecerea bruscă de la mersul la şcoală zilnic la ”şcoala de acasă”.
Copilul meu autist pare împăcat cu sistemul acesta şi face şi exerciţiile de educaţie fizică lângă Ilinca, sora lui, care se agită şi ţipă.

Citește și: Sunt Marina Neciu și sunt singura mamă cu trei copii autiști din România 

 
Mie îmi vine să mă urc pe pereţi la fiecare ”Bună dimineaţa!” răguşit pe care David îl spune. Pentru că vocea lui în schimbare reuşeşte aproape zilnic să îi trezească pe fraţii mai mici la 8 dimineaţa. Mie mi-a stricat tot rostul serviciului meu online pentru că îi fac loc la biroul meu până la ora 13 şi eu stau chircită cu laptopul în braţe şi cu căştile în urechi pe o canapea mică în bucătărie. 

Care sunt totuşi avantajele sistemului online pentru copilul meu?


Avantaje există! David se concentrează mai bine în online şi e mai atent. E mereu deplin concentrat, nu se stimulează vizual absolut deloc. E fixat pe tot ce aude sau vede. Şi vreau sa vă spun că la noi, la Gilău, cu excepţia unei ore cu o defecţiune tehnică, toate orele se fac. 

Dar eu sunt împotriva şcolii online pentru că îl privează de socializarea adevărată şi adecvată.
David are nevoie de colegii lui, are nevoie să vină acasă amuzat de toate prostioarele şi hârjonelile colegilor, de micile obrăznicii pe care copiii le fac.
 
 
David e încă naiv social şi ştiu că are colegi care îl mai jignesc uneori (sau încearcă -pentru că el nu se simte jignit) sau care încearcă să îl manipuleze să facă câte o năzbâtie. Dar nu mă deranjează cât timp nu e bullying şi cât timp el învaţă din asta.

În online, David pare un copil tipic


Deşi, vă spun drept, mă uit uneori la băieţii tipici, mai ales la cei lipsiţi de atenţia părinţilor şi mi se pare că lipsa de educaţie e adevăratul handicap. Totuşi, pentru nesimţire nu se primeşte certificat de handicap; pentru autism, da. Mă bucur că David a ajuns să îmi povestească ce se întâmplă în viaţa lui.

Şcoala online nu îl oboseşte destul

 
Din păcate, genul acesta de educaţie nu îl prea ajută la capitolul insomnie. David adoarme din ce în ce mai târziu deşi are deja o rutină de trai şi de somn.
Parcă nu ar fi destul de obosit.

Şcoala online îl însingurează şi mai tare


Nu are pe nimeni de care să fie mai apropiat dintre colegi şi cu care să povestească mai mult decât: ”Salut, ce temă avem la… ?”. Dar e în regulă. E timp şi pentru asta. Cum spuneam, eu nu sunt aici ca să creez peentru el prietenii care mai târziu se vor dovedi, poate, false. Am trecut de perioada în care i-aş fi cumpărat prieteni dacă aş fi putut. Copiii tipici sau atipici trebuie, până la urmă, să facă asta singuri. Să îşi găsească drumul şi faţă în faţă şi în online.
 

Copiii, autişti sau nu, trebuie să îşi atingă potenţialul maxim. Iar acesta nu poate fi atins dacă eu sunt tot acolo să îl ţin de mânuţă şi să îl aplaud mereu. David are potenţialul de a trăi independent, trebuie să înveţe să se descurce în situaţii sociale.

La asta e bună şcoala faţă în faţă!


Copilul încearcă la şcoală o gamă largă de emoţii.
De la amuzamentul din pauze, la emoţiile şi teama de a ieşi la tablă la matematică. Toate sunt benefice copiilor, mai ales copilului meu. Nu sunt mama lui ca să îl feresc de micile emoţii negative pe care le încearcă toţi copiii şi care îl pregătesc pentru viaţă. La şcoală, se confruntă cu interdicţia, acolo trebuie să îşi regleze emoţiile şi stările, acolo trebuie să fie parte din mulţime. 
 
Pentru că, deocamdată, aceasta e şcoala de masă în România, demnă de secolul 19 cu o programă şi cerinţe ce nu respectă personalitatea copilului. Să fim serioşi! În România, mai sunt profesori care vin cu texte de genul ”Daca nu sunteti cuminţi, vă dau 2”  sau ”Pentru că aţi fost răi, în pauza asta nu mai ieşiţi afară!”.  Din păcate, mai există profesori care inhibă micile porniri temperamentale ale copiiilor, ei sunt produsul societăţii comuniste care pe ei i-a educat cu bătaia. Ei, la rândul lor, astăzi educă prin şantaj emoţional. 

Scoala ”faţă în faţă” e principalul loc de socializare pentru copiii noştri, iar pentru progresul copilului autist ea este vitală.
Bună sau rea, oricum ar fi şcoala românească, e de 100 ori mai bună decât orice curs online.

Era mai vesel când venea de la şcoală.


Nu trebuie să ai diplomă de psiholog ca să vezi că în ochii copilului tău nu mai e aceeaşi strălucire ca atunci când viaţa lui se desfăşura în limita a nişte repere relativ constante. David face parte dintr-o generaţie sacrificată. Cumva, mi se pare că mereu tinerii şi copiii sunt cei sacrificaţi. Şi nu e deloc drept. Prezentul şi viitorul nu par să le mai aparţină.

Şi asta e cam la fel de trist ca şi pandemia asta care răpeşte o altă generaţie, pe cea a bunicilor.
 
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod